Saptamana 14 - 20 septembrie 2006

Daruind, vei dobandi

Asezamantul Social "Acoperamantul Maicii Domnului"

Oare cati dintre noi nu se tem de batranete si, mai ales, de singuratatea care poate apasa pe anii ce ar trebui sa fie cei mai linistiti ai vietii?! Adesea, destinul ne lasa fara de cei dragi, fara familie sau prieteni, fara lucrurile pe care ne obisnuiseram sa le facem toata viata. Si ramanem singuri cu noi insine. Sau asa credem... Pentru ca unii batrani au sansa de a redescoperi o noua familie.

Intersectia strazilor Eminescu, Toamnei si Precupetii Vechi. Afara, in strada, zgomotele isi urmeaza netulburate cursul. Dupa un gard insa, ocrotind curtea prelungita din spatele Bisericii Tuturor Sfintilor din Parohia Precupetii Vechi, mai multi batrani mananca in tihna. E ora mesei de pranz pentru rezidentii asezamantului social-filantropic „Acoperamantul Maicii Domnului”, singurul asezamant de acest fel din Arhiepiscopia Bucurestilor. Un ritual ce se repeta zilnic, din 26 iunie 2005, cand acest camin ortodox pentru persoane varstnice cu cazare permanenta din Bucuresti a fost deschis, in prezenta si cu bineuvantarea Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

„Eu le spun «copiii mei»”

Aici este un loc in care femei si barbati ajunsi prea singuri si in nevoie la varsta recapitularilor calatoriei lor prin viata si-au regasit linistea si lumina din privire. Cu totii, mangaiati de cel se osteneste intru aceasta, preotul paroh Tudor Gheorghe, barbat cu chip bland si vorba inteleapta, nascut intr-un loc cu nume de visare, Malu cu Flori, in judetul Dambovita. „Acestia sunt locatarii sau rezidentii asezamantului, cum sunt numiti oficial. Eu le spun «copiii mei»”, ne zambeste preotul. Sub un cort batranii gusta tacticos bucatele. Meniul de astazi: ciorba si mancare de cartofi, salata de rosii cu ardei gras, briose cu gem la desert. E inca post, dar,cand regula bisericeasca nu o impune, mancarea este si „de dulce”, cu carne , branza sau oua. La ora actuala, din cele 18 locuri disponibile in asezamant , sunt ocupate16. Cel mai „proaspat” locatar, venit doar de cinci zile, este Sandu Costache, fost lucrator la drumuri, chiar sef de district la Vaslui. La 77 de ani si dupa moartea sotiei a ajuns aici, unde se simte deja ca intr-o familie. „Sunt multumit. Doar Dumnezeu ma va lua de aici”, spune barbatul cu urma unui suras pe fata. La masa doamnelor e si Elena Sima, fosta invatatoare in Iasi. Ea insasi fiica de protopop, dupa 85 de primaveri ce i-au strabatut destinul, locuieste acum aici. Ca si fosta profesoara de franceza Coralia Moscopol. „Nu sunt ruda cu celebrul Jean Moscopol”, imi spune cu modestie cocheta, dupa ce marturiseste ca ii place mult „societatea” din jur, adica oamenii cu care-si imparte acum zilele. Printre care se afla si Veronica Sburcu, candva balerina la Opera din Bucuresti, ajunsa acum la 94 de ani. Dar si Constanta Dinulescu, cea care atunci cand nu se ocupa de florile din curte, croseteaza de zor. Par un grup venit din alte timpuri, cu aer de Romanie interbelica. Stau si sporovaie cum faceau, poate, si odinioara, la un serbet de lamaie sau o dulceata de cirese amare si un pahar cu apa rece si limpede, abia scoasa din fantana. „Copiii mei mai joaca remy uneori, citesc carti de rugaciune, se uita la televizor, ba chiar merg insotiti la plimbare prin parcuri. Si vin la Sfanta Biserica, de bunavoie, la slujba, spovedanie si impartasanie. Iar noi le oferim si consiliere spirituala, nu doar adapost si hrana. Acum am dori sa-i ducem sa vada cateva manastiri din prejma Bucurestiului”, spune parintele. „Vreti sa mergeti?”, ii intreaba intorcandu-se catre ei, iar un „Da” sigur, desi firav, se ridica din piepturile slabite de ani.

Capacitatea Asezamantului se va mari

Dejunul s-a sfarsit iar oamenii se retrag in camerele lor. Dar nu inainte ca toata lumea sa se roage, multumind Preaputernicului pentru ziua de azi si cele ce vor veni. „Amin”, se aude cu convingere din glasurile tuturor. Asezamantul e in plina dezvoltare, iar curtea e plina de materiale de constructie. „In curand vom mari capacitatea pana spre un numar de 30 de locuri. Mare sprijin primim de la Arhiepiscopie, dar si de la Primaria Sectorului 2, unde primarul Neculai Ontanu se dovedeste un om cu mult suflet”, spune preotul. Sala de mese propriu-zisa, cea din cladire, este plina de icoane. Mai departe se afla bucataria, unde doua bucatarese harnice si pricepute dau gustul cel bun mancarurilor. Si nu doar pentru locatarii asezamantului. „Noi oferim hrana, de trei ori pe saptamana, dupa posibilitatile noastre, pentru inca 25 de familii din parohie. Iar periodic organizam si agape fratesti, mai ales la Praznicele mari, unde mananca spre 100 de persoane”, ne spune Parintele Tudor Gheorghe. Apoi, cu pas vioi, urca scarile catre etaj, unde se afla camerele. Incaperi luminoase, adapostind cate doua-trei suflete, cu mobilier placut, cu televizor, in care batranii se pot simti ca acasa. Peste tot o curatenie sclipitoare. „Avem si doua infirmiere care se ocupa de curatenia locului, dar si de cea a locatarilor. Iar lucrurile personale le spalam la masina automata”. Arsita de afara este aici o amintire, pentru ca spatiul este racorit de aparate de aer conditionat. Adesea batranii privesc la televizor pana spre miezul noptii, iar camerele sunt dotate si cu difuzoare la care pot asculta – daca nu se pot deplasa pana acolo – slujbele din biserica pastorita de parintele Gheorghe.

„Nu putem primi persoane cu vicii”

Cum poate deveni cineva rezident al Asezamantului? Cu o cerere in care sa fie aratate motivele, depusa la departamentele sociale din Arhiepiscopia Bucurestilor sau de la Primaria Sectorului 2. Se va face o ancheta sociala, apoi se va dispune adapostirea batranilor aici. „Uneori depistam chiar noi cazurile ce necesita ajutor, din ceea ce ne povestesc enoriasii”. Dar nu e totul simplu. „Trebuie sa avem grija, pentru ca nu putem primi aici persoane cu boli transmisibile sau cu vicii precum cele ale fumatului, bautului ori vorbelor urate. Iar cine vine la noi trebuie sa si vrea asta, pentru ca Asezamantul nu este un simplu loc de tranzit. In plus, pentru aducerea aici cerem si incuviintarea rudelor – daca mai exista – sau a sustinatorilor legali ai batranilor”. Il urmam pe parinte spre zona in care va fi extinsa constructia. Urca sprinten pe o scara de lemn. „Aici, la etajul 1, va fi noua sala de mese, cea de acum devenind una de protocol”, ne povesteste cu ochii mangaind parinteste zidurile inca abia nascute. „Iar acolo, la etajul 2, va fi o sala de pictura”. Ar dori sa vina aici studenti de la Arte Plastice si de la Teologie si sa lucreze, apoi sa valorifice lucrarile in folosul lor si, daca vor dori, si al Asezamantului”. „Ati pictat?”, il intreb, banuindu-i aplecarea spre arta. Imi confirma, cu o urma de nostalgie in glas... In viitor, locatarii vor beneficia si de un cabinet medical cu toate dotarile de prim-ajutor. Oricum, o data pe saptamana, carnea si oasele impovarate de timp ale batranilor beneficiaza de priceperea unei maseuze, Georgeta Rusu, iar cateva aparate ii ajuta sa-si mai puna trupul in miscare.

Ne punem nadejdea in Bunul Dumnezeu

Cheltuielile Asezamantului nu sunt deloc mici. Nici cele pentru extinderea constructiei, nici cele obisnuite. „In lunile de iarna cheltuim si 100 de milioane lei vechi. Doar factura la gaze pentru centrala ajunge la 30 de milioane pentru ca nu avem nici un fel de facilitati sau scutiri in aceasta privinta”. Fondurile provin de la Primaria Sectorului 2, de la Arhiepiscopie, dar si din donatiile enoriasilor. Batranii rezidenti de aici abia au pensii de 1,5-2 milioane lei. Coboram din nou in curte si ne indreptam spre Paraclis, terminat in anul 2000. Intre timp apare si unul din cei trei feciori ai preotului. Toti dau o mana de ajutor pentru buna functionare a Asezamantului, sub parinteasca indrumare a tatalui lor. Strajuind ocrotitor curtea, alaturi se inalta Biserica Tuturor Sfintilor, ridicata la 1773 de Ieroschimonahul Gheorghe, refacuta dupa ce a suferit mari stricaciuni in urma cutremurului din noiembrie 1940 si pastorita de 9 ani de Preotul Tudor Gheorghe. In interior picturi in stil neobizantin de la 1932 realizate de Keber. Dar si multe suflete venite sa-si caute pacea si iertarea, mai ales acum, intre cele doua zile sfinte ale Maicii Domnului, ocrotitoarea Asezamantului. Parintele priveste cu drag lucrarea al carei mijlocitor este. „Decat sa ne faca diavolul de lucru, mai bine sa ne facem noi”, imi spune cu vocea unui adevarat intelept, care isi incepe fiecare zi la 7 dimineata, pentru a se linisti abia tarziu, spre orele adanci ale noptii. „Multumirea vine daca stim ca in fiecare zi am realizat ceva pentru sufletul nostru, dar si pentru aproaple nostru. Daca ne punem nadejdea in Bunul Dumnezeu, teama nu exista. Sa ne pierdem mantuirea e cea mai mare teama, ceea ce arunca pe om in deznadejde. Dar daruind, ne daruim noua insine, iar sufletul ne va fi salvat”. Undeva, 16 suflete carora soarta le-a dat ani multi, dar parea sa-i condamne la singuratate si neputinta, se odihnesc impacate cu ceea ce viata le ofera acum. Un acoperis deasupra capului, o farfurie cu mancare, un pat cald si curat, o noua familie si, mai ales, multa grija si iubire din partea unui slujitor al Domnului.

Asezamantul Social „Acoperamantul Maicii Domnului” are in continuare nevoie de sustinere materiala pentru implinirea nobilei sale misiuni. Ajutorul poate fi oferit de persoanele fizice sau juridice sub forma donatiilor, sponsorizarilor, parteneriatelor si chiar al popularizarii acestei initiative.