[image]

MANGAIETORUL
celor intristati, bolnavi si batrani
 

II

Ganduri mangaietoare pentru cei
B A T R A N I

Gandul I - privind sosirea batranetii - "Va merge omul in casa veciei sale, tarana se va intoarce in pamantul de unde a fost luata; iar duhul se va intoarce la Dumnezeu, Care L-a dat pe el"

Gandul II - privind intoarcerea neintarziata - "Tu vei ispravi curand, aici pe pamant; vezi dar in ce stare te afli?"

Gandul III - privind pregatirea de moarte - "Fiul Omului va veni in ceasul in care nu veti gandi"

Gandul IV - privind moartea inainte de moarte - "Zilele anilor nostri au fost saptezeci, si la cei mai puternici optzeci de ani; iar ce este mai mult, nu este decat osteneala si durere"

Gandul V - privind bunatatile rugaciunii - "De este cineva trist, sa se roage"

Gandul VI - privind adevarata moarte - "Moartea imi este dobanda"

Gandul VII - privind haina nemuririi - "O moarte! cat este de buna judecata ta omului celui lipsit si scapatat de putere, cum si celui prea batran"

Gandul VIII - privind amintirea Judecatii - "Miluieste-ne pre noi Doamne, ca prea mult ne-am umplut de frica. Judecatile Tale ma umplu de spaima"

Gandul IX - privind frica si nadejdea - "Iubeste milostivirea si judecata Domnului"

Gandul X - privind ceasul al 11-lea - "Si s-au apropiat cei ce au venit la al unsprezecelea ceas si au luat si ei cate un dinar"

Gandul XI - privind sfarsitul calatoriei - "Iata, vin curand, si plata va fi cu mine, ca sa dau fiecaruia dupa faptele sale"

Gandul XII - privind intoarcerea din exil - "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace"

Incheiere

________

 

Gandul I

privind sosirea batranetii

 

"Va merge omul in casa veciei sale. Tarana se va intoarce in pamantul de unde a fost luata; iar duhul se va intoarce la Dumnezeu, Care L-a dat pe el" (Eclesiastul, Cap. XII, 5-7)

 

Iata, a sosit acea vreme pe care Sf.Scriptura o numeste osteneala si durere; ai ajuns acei ani de care, poate, ai zis adesea: "Nu-mi plac"! Soarele este pentru tine aproape de apus, si puterile tale slabite te parasesc. Iata, acea batranete, care ti se parea atat de departe, a sosit; de acum zilele ce-ti raman ai a le socoti cu ea.

Cu adevarat uratul este legat de viata mai ales la batranete. Se pare ca batranii nu ar mai avea alta bucurie decat sa se lase in voia soartei si sa sufere cu rabdare si statornicie slabiciunile si intamplarile vietii lor triste. Au pierit inchipuirile care le dadeau nadejde si toate prevestesc apropiera sfarsitului, de la care incepe vecia.

Dar crestinul cel bun, ajungand la varsta batranetelor, este asemenea unui camp roditor, acoperit de un bogat seceris - este plin de zile si de bogatii ale faptelor virtuoase. El se coboara in pamant rezemat pe credinta si nadejde, care ii arata ca, dincolo de mormant, in vesnicie este rasplatirea ostenelilor.

Necredinciosul, al carui par a albit in nelegiuri si in uitarea de Dumnezeu, se afla la sfarsitul vietii cu mainile goale. Tot ce a adunat aici pe pamant ii scapa din maini. Trecutul nu i se pare decat un vis, iar viitorul il ingrozeste. Constiinta se desteapta cu mustrarile de cuget. Sufletul simte apropierea Dreptului Judecator si frica sa este nemarginita. N-a mai ramas mare lucru din trupul, pe care l-au tocit patimile si desfranarile, ca sa-l mai strice suferintele si moartea.

In ce stare esti tu acum? Cum vrei sa petreci anii durerilor? Ai mers pe calea poruncilor? Te-ai ingrijit ca sa ai zile senine si linistite la sfarsitul calatoriei tale? Bucura-te acum de placutele amintiri ale faptelor tale celor bune si nadejdea sa indulceasca durerile tale; inca putin curaj si lupta se va sfarsi. Daca pana acum, cu putin timp inainte de a da socotela, intocmai ca sluga cea necredincioasa si lenesa, n-ai adunat nimic pentru vecie, daca parul ti-a albit pe cap fara ca inima ta sa se faca mai inteleapta, daca esti inca rob al relelor tale aplecari - ah! ceasul a sosit ca sa fii smuls din acest somn de moarte, in care esti cufundat. Priveste batranetea ca pe un timp care separa mantuitor viata vrednica de osanda, pe care ai trait-o, de moartea care te ameninta atat de aproape. A sosit ceasul pentru a lepada lucrurile intunericului si a-ti aduce aminte ca ai un suflet de mantuit. Binecuvanteaza batranetele care iti aduc zile de odihna, de singuratate si de pocainta, foloseste-te de aceste putine zile si grabeste-te sa cugeti la anii veciei, care nu se vor sfarsi niciodata.

Dorire

Dumnezeul meu! nu ma parasi acum, cand puterile m-au parasit si cand anii durerilor au venit peste mine.

Da-mi intelepciunea, care este podoaba batranetelor!

Fa sa lumineze inaintea ochilor mei mantuirea Ta!

Hotarire

Voi inchina lui Dumnezeu restul zilelor mele si povara batranetelor.

Voi primi cu rabdare durerile trupului si suferintele duhului, care sunt nedespartite de aceasta varsta, si le voi socoti ca un mijloc curatitor de pacate.

Ma voi privi ca despartit de aceasta lume si o voi parasi fara parere de rau, fiindca ea se departeaza de mine.

 

Gandul II

privind intoarcerea neintarziata

 

"Tu vei ispravi curand, aici pe pamant; vezi dar in ce stare te afli?" (Urmarea lui Iisus, Cartea I, Cap. 23)

 

Este o nebunie, pentru orice varsta, sa intarzi intoarcerea ta, fiindca nimic nu e mai nesigur decat viata, dar la batranete este de-a dreptul o orbire de neinteles, fara socoteala si dreapta judecata. Sa ajungi la sfarsitul vietii si sa nu prevezi nimic, sa nu te ingrijesti de nimic din cele ce privesc mantuirea sufletului - iata de ce ar trebui sa ne temem. Pentru ce sa fie omul atat de vrajmas mantuirii sale? Pentru ce sufletul pacatosului sa fie cufundat in asa somn adanc?

Sunt oameni care traiesc in neranduiala patimilor si au vointa de a se intoarce intr-o zi. Ei nu ar vrea sa moara in starea in care se afla, dar se mangaie cu gandul ca sunt inca tineri, sau abia in varsta coapta, si isi daruiesc inca ani multi. Iata pentru ce unii intarzie clipa intoarcerii lor. Aceste motive de intarziere insa nu sunt temeinice si justificate, fiindca timpul nu e in stapanirea nimanui. Cei ce traiesc in zgomotul placerilor si se lasa tarati de furtuna patimilor, se amagesc lesne cu asemenea inchipuiri, bazati poate pe sanatate si tinerete. Dar un batran nu-si mai poate face asemenea idei. Varsta si slabiciunile batranetii il impiedica, cu glas puternic, sa-si mai faca iluzii. Ceea ce pentru altii este o indoiala, pentru el este sigur. Tanarul isi poate inca darui zile si ani multi, dar batranul poate oare? El a vazut cazand pe tovarasii tineretilor sale. In fiecare zi, moartea a lovit, alaturi de el, pe vreo fiinta cu care impartea placerile si bucuriile vietii, sau, mai deslusit spus, randurile s-au rarit atat de mult, incat omul se vede tot mai singur in locul unde traieste. Unde sunt prietenii copilariei lui, parintii, chiar si prietenii tineretii lui? S-au dus toti acolo unde, peste putin, va merge si el. Ziua sa se apropie. Maine, sau poate chiar astazi, va suna si pentru el ceasul. Stim insa ca timpul de acum nu este totul, sau ar trebui sa stim.

Pentru omul batran nu mai este aici nici viitor si nici trecut, iar vremea ramasa zboara cu repeziciune. Daca voieste sa se intoarca nu trebuie sa intarzie nici o zi, fiindca pentru el mai ales zice Proorocul: "Astazi de veti auzi glasul Domnului, sa nu va invartosati inima voastra".

Aceia care, in mijlocul desfranarilor si a unei vieti neranduite, au mai pastrat inca o ramasita de credinta, le place sa se vada in viitor mai indreptati. Ei intrebuinteaza timpul de acum pentru patimile si placerile lor si lasa pe Dumnezeu si sufletul lor pentru un viitor mai indepartat. Dar un batran nu mai poate face acest lucru, fiinca el nu mai are decat timpul de fata, si daca nu-l intrebuinteaza pentru mantuirea sufletului sau, se face foarte vinovat, fiindca se leapada de mostenirea vesnica, fagaduita fiilor lui Dumnezeu.

Cauta pe Dumnezeu pana cand poti sa-L afli; cheama-L cand este aproape de tine! (Isaia 55). Peste cateva zile vei muri intru pacatele tale. Pogoara-te in adancul inimii tale, cerceteaza-ti cugetul, daca este linistit. Ai vrea ca Preinaltul Judecator sa intre astazi in cercetarea faptelor tale? Daca un glas de mustrarea cugetului se ridica in tine, crestin batran, grabeste, nu intarzia nici o zi a-ti aduce aminte si a cugeta, cu amaraciunea sufletului, la anii lungii tale vieti!

Dorire

Da-mi Doamne sfaramarea inimii mele! Fa sa curga din ochii mei izvoare de lacrimi.

Fa ca ratacita mea inima sa te iubeasca macar cateva zile, inainte de a inceta sa bata.

Hotarire

Voi privi putinele zile ce mi-au ramas pe pamant, ca o intarziere daruita prin milostivirea dumnezeiasca si le voi intrebuinta cu folos.

Voi rupe toate legaturile ce ma tin lipit de aceasta lume, pe care peste putin timp am s-o parasesc.

Voi avea cainta sincera de greselile mele si voi intrebuinta timpul cel scurt, care mi-a mai ramas,spre a ma pocai si a face fapte bune.

 

Gandul III

privind pregatirea de moarte

 

"Fiul Omului va veni in ceasul in care nu veti gandi" (Matei, Cap. 24, 44)

 

Putem lesne intelege cum omul, aflandu-se in floarea varstei, poate sa-si faca idei gresite despre necunoscutul si netagaduitul ceas al mortii. Cum sa creada el ca se afla asa de aproape de ceasul cel mai de pe urma al lui, cand se vede tanar si sanatos si isi poate darui inca multi ani? Dar un batran cum poate sa aiba aceste idei, cand toate ii spun ca sfarsitul este aproape? Cand nu-si poate darui nu cativa ani, ci nici cateva luni? Cu toate acestea, majoritatea oamenilor inaintati in varsta indeparteaza, cu mare grija, gandul mortii din mintile lor. Fara indoiala, ceasul acesta fiind aproape, de neinlaturat si sigur, ne intoarcem ochii, ca sa nu vedem adancul ce sta deschis sub noi si in care vom cadea peste putin. De aceea batranul asculta cu mare placere daca i se vorbeste de viitor, el, care maine poate va cobori in mormant. Tot asa iubeste sa povestesca intamplarile departatului trecut, pe care le-a trait, fara sa-si aduca aminte ca acele intamplari, cu cat sunt mai departe, cu atat sorocul este mai aproape. Astfel vedem, in fiecare zi, pe cei mai multi batrani prinsi de moarte fara de veste.

Ce este mai cumplit decat sa fie prins cineva de acest ceas de pe urma, in care, de la viata vremelnica trece la vesnicie, cand, de la uitare de Dumnezeu, in care a petrecut tot timpul vietii, vine inaintea Nepartinitorului sau Tribunal? Dupa o petrecere de atatia ani pe pamant, in care a trait cu nepasare, da, poate chiar uitand de cele mai sfinte datorii, colcaind de toate dorintele si de toata dragostea pentru lucrurile pamantesti, iata ca, intr-o clipa, este silit sa le paraseasca pe toate si sa rupa toate legaturile, care il tineau asa de strans legat de pamant, si sa mearga pentru a da socoteala, fara nici o pregatire, de urmarile unei vieti lungi, petrecuta in pacate nenumarate. O! ce pericol! Ce pierdere inspaimantatoare! Ce lovitura de traznet pentru un suflet trezit pe neasteptate la portile vesniciei!

Deci gandeste-te la sfarsitul tau, care este atat de aproape, pentru ca moartea te are aproape cu totul in stapanirea ei! Ce mai astepti inca pe pamant, cand lumea te paraseste si te lasa in singuratate? Pentru ce sa-ti fie asa de greu sa te desfaci de ea? Trupul tau, apasat de sarcina anilor si a bolilor, trebuie sa-ti fie mare povara. Este o intunecoasa temnita ce cade in ruine. Pentru ce departezi de la tine gandul eliberarii, care ar trebui sa-ti fie atat de dulce? S-au sfarsit toate pentru tine, puterea sanatatii si a placerilor a trecut fara intoarcere. Inaintea ta nu-ti ramane decat privelistea mortii. Daca esti intelept si cu judecata, cum trebuie sa fie un batran, chiar de astazi urmeaza sa te pregatesti de moarte si sa te rogi adesea cu David: "Scoate din temnita sufletul meu, ca sa se marturiseasca numelui Tau". Si sa fii gata, caci acest suflet ti se va cere in ceasul cand nu te vei gandi.

Dorire

Dumnezeul meu! fa sa cunosc sfarsitul zilelor mele!

Nu ma chema la Tine, mai inainte de a fi gata pentru judecata Ta.

Hotarire

Ma voi deprinde cu gandirea la moarte, care nu poate fi departe.

Voi fi totdeauna in asa stare, ca si cand ziua de astazi ar fi cea mai de pe urma din zilele mele.

Ma voi intreba totdeauna daca sunt gata de moarte si daca as vrea sa mor in starea in care ma aflu.

 

Gandul IV

privind moartea inainte de moarte

 

"Zilele anilor nostri au fost saptezeci, si la cei mai puternici optzeci de ani; iar ce este mai mult, nu este decat osteneala si durere" (Psalm 89)

 

Iata o hotarare infricosatoare data asupra celui dintai om, pentru pedeapsa pacatului sau: "Din pamant esti si in pamant te vei intoarce". Anilor de sanatate si de putere le urmeaza ani de osteneli si de dureri. Samanta mortii, ascunsa in om de la nasterea sa, se dezvaluie si, orice ar face, urmeaza sa cada.

Batranetile sunt o moarte inainte de a muri. Dupa saptezeci de ani trupul isi pierde facultatile, vazul si auzul slabesc, toate organele isi fac cu anevoie datoriile lor, toate ne instiinteaza ca trebuie sa ne pregatim serios pentru calatoria catre vesnicie, care este atat de aproape. Faptul ca trebuie sa murim pare cumplit omului pamantesc, pe care legaturi puternice il tin pironit de pamant. "Astfel - striga el - ne smulge amara noapte de la tot ce iubim!" Dar plangeti zadarnic, caci trebuie sa murim - hotararea a fost data chiar de la inceput, si tot ce este faptura aici pe pamant, trebuie sa se supuna mortii.

Crestine, sufletul tau e nemuritor, deci inalta-te mai presus de dragostea acestui trup stricacios, pe care varsta il face din zi in zi mai nesuferit. El este o casa de tina ce se darama, nu mai este nici sigura, nici placuta de a fi locuita. Ridica-ti privirile catre cer, acolo te asteapta un locas vesnic, cand vei parasi acest loc de suferinta. Ce mai ai de dorit pe pamant tu, care ai ajuns la acei ani de osteneala si durere, de care vorbeste Proorocul-Imparat? Tu traiesti mai mult cu amintirile din trecut, iar vremea de acum nu-ti da decat suferinte. Lucrul cel mai bun si fericit care poate sa ti se intample este sa schimbi acesta stare cu bucuriile vesnice, pastrate acelora care vor adormi plini de credinta in Domnul.

Moartea, care este pedeapsa pacatului, ajunge sa fie o binefacere pentru aceia care au suferit cu rabdare slabiciunile batranetii. Ea este pentru ei sfarsitul relelor.

Spune-mi, te rog, ce gasesti tu nemultumitor sau intristator in moarte? intreaba Sf. Ioan Hrisostom, nu slobozeste ea pe om de necazurile si ostenelile pe care le sufera? Nu-l scapa de grijile si neodihna vietii acesteia? Nu este ea o odihna pentru omul care merge pe o cale ce-i e necunoscuta? Iata cum ar gandi toti crestinii, si mai ales batranii, daca ar privi lucrurile cu duhul credintei. Ei ar spune cu Sf. Pavel: "Doresc sa fiu dezlegat de aceste legaturi, pentru ca sa ma unesc cu Iisus Hristos; cine ma va izbavi de acest trup muritor?"

Dar la cei mai multi oameni credinta este atat de slaba, si sufletul lor este atat de apasat catre pamant, incat li se pare ca este impotriva firii lor sa se ridice catre cer. Se tem sa intre in acea viata viitoare, unde se vor bucura totdeauna de o bucurie vesnica, unde nu va fi durere, nici intristare, nici suspin, unde Dumnezeu va fi tot intru toti si fericirea fara margine. Ce orbire vrednica de plans!

Dorire

Cine imi va da aripi ca de porumbel, ca sa ma inalt la locul odihnei mele? Fa, Doamne, ca acesta sa fie dorinta sufletului meu! Cand va veni ziua eliberarii mele? Cand ma voi arata inaintea lui Dumnezeu?

Hotarire

Ma voi deprinde cu gandul mortii la vederea acestui trup stricacios, care, chiar de acum, este aproape cu totul in stapanirea ei.

Nu ma voi intrista ca ochii mi se intuneca, urechile se inchid, ca toate simturile ma parasesc si ca aceasta viata se stinge; si nu ma voi indeletnici cu altceva decat sa cuget la sufletul meu cel nenorocit.

 

Gandul V

privind bunatatile rugaciunii

 

"De este cineva trist, sa se roage"

 

Durerea, singuratatea si uratul sunt prea adeseori partea batranetii, de unde urmeaza ca mangaierile rugaciunii sunt mai trebuincioase acestei varste decat oricarei alteia. Rugaciunea este inaltarea inimii catre Dumnezeu, este o sfanta convorbire cu Facatorul, iar acela care se roaga cu credinta se desface de tot ce este pamantesc. Cazut la picioarele tronului lui Dumnezeu, nu vede altceva decat bunatatile cele vesnice. Ce doctorie puternica urmeaza, deci, sa gaseasca in rugaciuni, acela care nu mai tine de acesta viata decat prin dureri si suferinte! Lumea il paraseste pentru ca nu se mai intelege cu dansa, toate se schimba, toate se prefac imprejurul lui si, cu incetul, pierde tot. Numai Dumnezeu ii ramane, si astfel el n-a pierdut nimic. Mai mult, el a castigat tot, daca se va lasa in bratele lui Dumnezeu cu totul.

O, tu omule! care ai ajuns varsta slabiciunilor. Lumea te paraseste, acea lume pe care atat ai iubit-o, pe care ai slujit-o cu atata credinta, dar Dumnezeu tie Isi deschide bratele, El este prietenul credincios, care nu te paraseste niciodata. Lumea fuge de tine, nu se mai intereseaza in ceea ce te priveste pe tine, dar Dumnezeu Isi pleaca urechea la tine, cu luare-aminte, vorbeste-I Lui prin rugaciuni si fii incredintat ca totdeauna te va asculta. Puterile tale slabesc, atat ale trupului cat si ale sufletului, caci trupul apasa duhul. Numai prin rugaciune poti sa le insufletesti si sa faci sa se inoiasca tineretile tale ca ale vulturului. A ne ruga este a ne uni cu Dumnezeu si a ne impartasi din viata Sa. Rugaciunea vindeca slabiciunile sufletului si usureaza neputintele trupului.

Zi adesea: "Izbaveste-ma de cel rau", tu, cel care ai de luptat impotriva intristarii si nemultumirilor batranetii. Trecutul nu-ti infatiseaza decat amintiri triste si poate, vai!, chiar mustrari de cuget sfasietoare. Viitorul are clipe de groaza, sufletul tau este inconjurat de o ceata mai deasa decat aceea ce-ti intuneca ochii. Striga adesea, in fiecare zi: izbaveste-ma de cel rau! de raul trupului precum si de al sufletului. Asculta pe dumnezeiescul Iisus, Care iti zice: "Veniti catre Mine toti cei osteniti si ingreunati, si Eu va voi odihni pe voi". Mergi catre El prin rugaciune si vei vedea ca este credincios fagaduintelor Sale. Cu cat te vei ruga mai mult, cu atat mai mult vei simti ca sufletul tau se ridica mai presus de slabiciunile firii, si vei afla in Dumnezeu taria de care ai nevoie si pe care pana acum trupul tau o pierdea din zi in zi. Roaga-te si te vei mantui!

Dorire

Da-mi mie, Doamne, duhul rugaciunii!

Asculta supinele inimii mele si binevoieste a ma sprijini!

Nu intoarce fata Ta de la mine, in ziua necazului meu.

Hotarire

Imi voi face o sfanta deprindere de a ma ruga in fiecare ceas al zilei.

Nu voi astepta alte mangaieri decat cele care vin de la Dumnezeu si le voi cauta prin rugaciune. Ma voi ruga din inima, iar nu de ochii lumii, pentru ca sa castig rabdarea si lasarea in voia Domnului, atat de necesare fiecarui om, dar mai ales celor batrani.

 

Gandul VI

privind adevarata moarte

 

"Moartea imi este dobanda" (Sf. Pavel)

 

Nu este un rau mai mare decat acela care vatama sufletul. Asadar moartea, asa cum ne-o infatiseaza credinta crestina, departe de a fi un rau, este, dimpotriva, un bine.

Ce este moartea? Scaparea de ticalosiile vietii acesteia, slobozirea sufletului si intoarcerea lui in adevarata patrie. Cel ce traieste intr-o inchisoare intunecoasa va privi oare cu groaza ceasul eliberarii sale? Daca noi suntem incredintati de credinta noastra, stim ca trupul este inchisoarea in care sufletul nostru traieste rob, in intuneric si in nestiinta, si ca ceasul mortii este ceasul eliberarii lui.. Astfel privea moartea marele Apostol, cand zicea cu atata dragoste: "Doresc ca legaturile acestea pamantesti sa se rupa, pentru ca sa ma unesc cu Iisus Hristos". Toti sfintii au spus acelasi lucru, toti sfintii au vorbit asa. Ii auzim gemand pentru lungimea zabovirii lor pe pamant, si dorind cu infocare a se sfarsi. "Cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu? Cine imi va da aripi ca de porumbel, ca sa ma inalt la locul odihnei mele?" Iata cum isi aratau ei sfanta nerabdare, cu care isi asteptau eliberarea lor. Daca noi avem aceeasi credinta cu ei, daca nadajduim la aceleasi bunatati vesnice, pentru ce atunci gandirea la moarte ne pricinuieste atata groaza si o inlaturam din mintea noastra, cand ni se infatiseaza?

Sa privim, dar, moartea ca pe o dobanda, fiindca prin ea scapam de suferintele trupului si de multimea de rele ce ne inconjoara sufletul. Trecem de la intuneric la lumina, din tulburare la odihna, din primejdii si ispite la linistea cea desavarsita si de pe pamant la cer. Ceea ce lumea numeste moarte este, dimpotriva, nasterea pentru adevarata viata. Biserica, in graiul sau, patrunsa prin credinta, insemneaza ziua mortii mucenicilor ca aceea a nasterii lor, si aceasta este adevarat pentru toti cei care au adormit intru Domnul.

Fericit este acela care a trait pe pamant in asa chip, incat cea mai de pe urma zi a acestei vieti muritoare sa fie pentru el o zi de nastere! Sa cugetam temeinic la aceasta, caci acea zi e de neinlaturat. Moartea este cumplita cand nu credem ca este o dobanda. Sa facem asa fel incat sa putem zice cu Sf. Pavel: "Iisus Hristos este viata mea, iar moartea imi este ca o dobanda".

Dorire

O! Cand vom dobandi aceasta dorita patrie, care n-are vrajmasi?

Cand vom scapa de acest trup muritor, ale carui madulare ne atrag catre pacat?

Hotarire

Voi privi ca adevarata moarte numai aceea pe care pacatul o pricinuieste sufletului, despartindu-l de Dumnezeu.

Nu ma voi teme de moarte, ci de judecata viitoare. Ma voi pregati pentru acesta in toata viata mea, lucrand virtutile crestinesti.

 

Gandul VII

privind haina nemuririi

 

"O moarte! cat este de buna judecata ta omului celui lipsit si scapatat de putere, cum si celui prea batran" (Sirah, Cap. 41)

 

Nu toti oamenii ajung la aceasta treapta de desavarsire incat sa doreasca moartea, pentru a se uni cu Dumnezeu, dimpotriva, cei mai multi, chiar si imbunatatiti, au privit moartea cu frica. Se intampla adesea ca batranii sa tina la viata mai mult decat tinerii. Este mai lesne a smulge un copacel tanar decat un stejar batran, care si-a intins radacinile adanc in sanul pamantului.

Groaza mortii este fireasca la om, pentru ca el nu a fost facut ca sa moara. Fericitul Augustin, pe drept cuvant, arata ca trupul ne leaga de viata prin legaturi foarte tari, care anevoie pot fi rupte. Trebuie deci sa privim cu ingaduinta pe aceia care se tem de moarte si parasesc viata cu parere de rau, deoarece acesta nu inseamna neparat ca nu iubesc pe Dumnezeu, ci poate fi ca urmare a slabiciunii firii noastre.

Se cuvine, cu toate acestea, ca un batran, care are credinta, sa se sileasca sa biruie frica mortii. Frica peste masura nu este de inteles decat la cei care n-au nadejde. Ucenicul lui Iisus Hristos stia ca moartea nu e decat un somn, o trecere la o viata mai buna sau, mai bine zis, pentru adevaratul crestin nu e moarte. Sa se cutremure de moarte acela care a trait in indoieli privind adevarurile religiei, in necredinta si in felurite pacate, caci el are dreptate sa se ingrozesca la gandul ca, daca aceasta religie este adevarata, el este pierdut pe vecie! Dar acela care a fost rascumparat prin Iisus Hristos, care poarta pe fruntea sa semnul Crucii si are ca regula a vietii sale invataturile si poruncile Evangheliei, nu are dreptate sa se teama mult de moarte. El graieste in fiecare zi lui Dumnezeu: "Faca-se voia Ta!" Si cand Dumnezeu il va chema la El, oare nu va voi? Daca ar fi in puterea lui sa nu paraseasca lumea si ar primi sa ramana pentru totdeauna aici, unde este credinta lui? Unde este dragostea lui?

Sa ne temem de moartea sufletului, ca de un mare pacat, care ne desparte de Dumnezeu pentru totdeauna. Dar moartea trupului nu e ingrozitoare, ci este un vesmant invechit, pe care il lepadam, ca sa imbracam altul nou. Pentru ce sa ne temem atata ca vom fi despuiati de acest trup, care este din pamant si care trebuie iarasi sa se intoarca in pamant? Sufletul nostru nu poate vedea pe Dumnezeu, cata vreme va fi tinut in aceasta imbracaminte muritoare. Deci sa zicem ca Iov: "Astept ca schimbarea mea sa se faca si sa ma imbrac in nemurire".

Dorire

O, Mantuitorul meu! Tu, Care esti invierea si viata, pazeste-ma de groaza mortii!

Vie imparatia ta, ca sa ma elibereze de jugul pacatului.

Sunt in mainile Tale si vreau sa Te slavesc, atat prin viata, cat si prin moartea mea.

Hotarire

Cand voi fi tulburat de frica mortii, ma voi gandi la ticalosiile vietii acesteia si la fericirea vesnica.

Voi cugeta la atatia alesi ai Domnului, care ma asteapta in cealata viata, si cu care ma voi uni numai murind.

Nu am trait si n-am suferit destul pe pamant? pentru ce sa-mi para asa de rau parasindu-l?

 

Gandul VIII

privind amintirea Judecatii

 

"Miluieste-ne pre noi Doamne, ca prea mult ne-am umplut de frica. Judecatile Tale ma umplu de spaima" (Psalm 120)

 

Greu lucru este, zice Apostolul, sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu. Si care om stie daca el este vrednic de dragoste sau de ura? Acest gand este in stare sa umple de frica inima unui batran, care peste putina vreme, trebuie sa se infatiseze inaintea nepartinitorului Judecator, ca sa dea socoteala de lunga sa viata. "Cine poate cunoaste ratacirile inimii? - se ruga David Domnului, zicand: de pacatele cele ascunse ale inimii curateste-ma". Apostolul, dupa ce a recomandat credinciosilor sa savarseasca cu frica si cu cutremur lucrul mantuirii, arata ca nu stie nici despre sine cum va sta. "Ma tem, zice el, ca nu cumva, propovaduind altora, insumi sa ma fac vinovat". Sa nu ne miram, deci, cand aducerea aminte de judecata cea mai de pe urma umple de atata frica pe atatia crestini, care n-au trait dupa duhul evanghelic. Cate zile intunecate in care inima n-a avut un singur gand pentru cer! Cata raceala, cata neoranduiala in implinirea datoriilor! Cate dorinte vatamatoare! Cate fapte de rusine si nelegiuite! Cate nedreptati catre aproapele! Cum nu se va cutremura, la aducerea aminte de ceasul cel de pe urma, omul care a trait astfel? Fericitul Ieronim, in pustia unde petrecea, in nevointele cele mai aspre si in pustnicia cea mai desavarsita, credea totdeauna ca aude trambita cea mai de pe urma, si era cuprins de frica, aducandu-si aminte de viata sa din tinerete.

Sa fim deplin incredintati ca oamenii necurati nu vor intra in imparatia cerurilor, deci ca sa fii primit acolo trebuie sa fi pazit curatia sufletului nepatata, iar daca, din nenorocire, ai pierdut-o, sa o cureti prin pocainta. Dar vai! cine se gandeste in ziua de azi la acest adevar mare si infricosator? Indata ce ne vedem plini de sanatate si de bunastare, ne lasam tarati de vantul placerilor si al grijilor lumii, iar cand odihna silita a bolilor si a batranetii ne trage din acele amagiri, atunci ni se perinda in minte ganduri umilitoare si sufletul nostru este cuprins de durere. "Asupra mea s-a intarit mania Ta si toate valurile Tale le-ai adus peste mine! Peste mine au venit maniile Tale, infricosarile Tale m-au tulburat", zicea adesea Psalmistul. Ce stare dureroasa! Cu toate acestea , ea se poate preface intr-o stare mantuitoare. De aceea Proorocul-Imparat cerea de la Dumnezeu ca sa patrunda trupul lui cu frica dreptatii Sale cea rasplatitoare. Aceasta frica este inceputul intelepciunii, ea insufla cainta pentru pacatele trecute si slujeste de aparare impotriva ispitelor de fata. Daca n-am fi pierdut niciodata din vedere judecata cea mai de pe urma, n-am fi cazut in atatea pacate, caci este scris: "Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale, si in veci nu vei pacatui".

Dorire

Voi striga catre Tine, Doamne, si toata ziua voi intinde catre Tine mainile mele.

Dumnezeul meu! eu sunt sarac intru osteneli, din tineretile mele, adu-Ti aminte ca sunt nascut in pacate.

Hotarire

Ma voi sili toata viata sa nu pierd din minte gandul la judecata lui Dumnezeu.

Ma voi judeca pe mine aspru, toata viata mea, ca sa fiu aparat inaintea tribunalului dreptului Judecator, Care vede pocainta mea.

 

Gandul IX

privind frica si nadejdea

 

"Iubeste milostivirea si judecata Domnului" (Psalm 32)

 

Dumnezeu este nu numai un judecator drept, ci de mila Sa este plin tot pamantul si bunatatea Sa acopera cerurile. Frica ce ne-o insufla judecatile Sale trebuie sa fie totdeauna unita cu dragostea si nadejdea.

Viata ti-a fost lunga si ai putea sa zici: "faradelegile mele au covarsit capul meu, ca o sarcina grea ma apasa, si toata ziua umblu plin de mahnire" (Psalm 37) - daca astfel sunt simtamintele tale, atunci ai incredere, caci pacatul numai atunci este neiertat, cand nu vrem sa ne caim si sa ne indreptam. Aceasta durere pe care o simti, frica ta care te tulbura sunt un dar al bunatatii dumnezeiesti, care nu va defaima niciodata o inima umilita si infranta. El voieste ca sa te mantuiesti, fiindca te cheama la pocainta si ti-a lasat destula vreme ca sa te intorci. Asadar, pazeste-te de a-ti lasa sufletul stapanit de o frica prea mare, care va goni nadejdea din inima ta si va pune piedica mantuirii tale.

Iisus Hristos a murit pentru noi, zice Apostolul, cand noi eram pacatosi si deci vrajmasi ai Lui. Ce nu va face El acum pentru noi, ca sa ne mantuiasca?

El ne-a rascumparat cu pretul sangelui Sau, ne-a sfintit prin Botez, ne-a unit cu El prin impartasirea cu trupul Lui. Oare ne va parasi, cand ne vom intoarce la El si-i vom cere iertare cu inima curata? El este Dumnezeul si Mantuitorul nostru, vom putea oare sa deznadajduim?

Tot ce s-ar putea spune despre dragostea unei mame pentru fiii sai nu este nimic in comparatie cu dragostea lui Dumnezeu pentru noi, fiinca-si are izvorul in dragostea cea nemarginita, care se intinde peste toata faptura. El ne spune: poate mama sa-si uite fiii sai? Si chiar mama de i-ar uita pe acestia, Eu nu te voi uita pe tine. Cat de dulce este aceasta fagaduinta! Cat de mangaietor poate fi acest gand pentru omul care, dupa ce a petrecut viata in pacate, voieste sa se intoarca la Domnul, catre seara vietii! Sa nu se teama ca Dumnezeul bunatatii si al milostivirii l-ar uita pe el, desi omul L-a uitat toata viata. Pastorul cel bun l-a urmat in toate caile si l-a intors din ratacire, nu s-a departat de el, ci a asteptat intoarcerea lui. Un cuvant, un suspin, o lacrima si darul se revarsa cu prisos, acolo unde s-a inmultit pacatul. La picioarele Crucii, mila si judecata s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat. Acolo noi vom putea culege mantuitoarele roade ale acestei legaturi.

Dorire

Dumnezeule al bunatatii! Iti multumesc ca in sfanta nadejde m-ai facut sa cunosc o datorie.

Am pacatuit, dar Tu ai murit pentru mine pe Cruce.

Hotarire

Ma voi teme, ca sa nu ma stapaneasca semetia. Voi nadajdui, ca sa nu cad in deznadejde.

Aducandu-mi aminte de greselile mele, ma voi umili totdeauna inaintea lui Dumnezeu.

 

Gandul X

privind ceasul al 11-lea

 

"Si s-au apropiat cei ce au venit la al unsprezecelea ceas si au luat si ei cate un dinar" (Matei, Cap. 20)

 

Care poate fi nadejdea unui batran, care a petrecut cei mai multi din anii vietii sale in uitarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci cand se intoarce la sfarsitul vietii si poate chiar aproape de ceasul mortii? Daca iconomul cel credincios trebuie sa intre sigur intru bucuria Domnului sau, daca nu este rasplatire decat pentru acela care s-a luptat bine, care va fi atunci rasplatirea celui ce a intarziat cu pocainta si care a petrecut numai cateva zile cu implinirea datoriilor? Iata ce vor spune cu ingrijorare atatea suflete, care nu se intorc la Dumnezeu decat la sfarsitul vietii, si nu-I inchina Lui decat ramasita unei vieti petrecuta cu totul in robia lumii si a patimilor. Daca dumnezeiasca bunatate n-ar fi hotarat sa ne punem aceasta intrebare si nu s-ar fi ingrijit sa ne incredinteze de adevarul ei, prea putini oameni s-ar pogori in mormant cu dulcea nadejde de a castiga bunatatile cele vesnice, fiindca, pe drept cuvant, fiecare aduna ce a semanat. Dar sa ascultam Sfanta Evanghelie. Ascultati, in mod deosebit, voi, batranilor care va intoarceti la Domnul, caci pentru mangaierea voastra Mantuitorul lumii a grait aceasta pilda: "Asemenea este imparatia cerului cu stapanul casei care a iesit dis-de-dimineata sa tocmeasca lucratori la via sa, si tocmindu-se cu lucratorii cate un dinar pe zi, i-a trimis in via sa. Si iesind la al treilea ceas, a vazut pe altii stand in targ fara de lucru, si a zis si acelora: mergeti si voi in vie si ce va fi cu dreptul voi da voua, iar ei au mers. Iarasi iesind intr-al saselea si al noulea ceas, a facut asemenea. Iar intr-al unsprezecelea ceas, iesind din nou, a aflat pe altii stand fara de lucru si a zis lor: ce ati stat aici toata ziua fara de lucru? I-au raspuns lui: nimeni nu ne-a tocmit pe noi. Zis-a lor: mergeti si voi in via mea, si ce va fi cu dreptul veti lua. Iar daca s-a facut seara, a zis Domnul viei catre logofatul sau: cheama pe lucratori si le da plata lor, incepand de la cei de pe urma pana la cei dintai. Deci venind cei de la al unsprezecelea ceas, au luat cate un dinar, iar venind cei dintai socoteau ca vor lua mai mult, dar au luat si ei cate un dinar. Iar dupa ce au luat, carteau impotriva stapanului casei, zicand ca acestia de pe urma numai un ceas au lucrat, si i-a platit intocmai cu noi, care am purtat greutatea zilei si zaduful. Iar el, raspunzand, a zis unuia dintre ei: "Prietene, nu-ti fac tie strambatate. Au nu cate un dinar te-ai tocmit cu mine? Ia-ti al tau si mergi! Ce-ti pasa ca voiesc ca si acestuia de pe urma sa-i dau ca si tie? Au doara nu mi se cade sa fac eu ce voiesc cu ale mele? Au este ochiul tau viclean, pentru ca eu sunt bun?"

O, milostivire a Tatalui, Care cheama pe toti fiii sai spre a lucra pentru mantuirea lor, si Care nu voieste ca vreunul dintr-insii sa fie lipsit de rasplatirea ostenelilor lui! Cerul este fagaduit chiar si acelora care se intorc la pocainta catre seara vietii, daca vor intrebuinta cum se cuvine putina vreme ce le-a ramas. Desi nu se vor bucura de aceeasi fericire si rasplatire, de care se vor bucura cei ce au purtat greutatea si caldura zilei, macar vor fi mantuiti, iar pocainta lor nu va ramane stearpa. Curaj, deci, o, voi care ati petrecut in lene si in nelucrare pana la al unsprezecelea ceas! Mergeti fara zabava si lucrati in via Domnului si a Parintelui vostru, ca veti primi si voi plata! Dar nu intarziati, caci indata ce va veni seara si va apune soarele vietii, nu va mai fi timp si nici nu veti mai putea fi numarati intre lucratori!

Dorire

Dumnezeul meu! fiindca Te-am cunoscut si Te-am iubit asa de tarziu, ajuta-mi ca sa nu pierd nici o zi din cele ce mi-au ramas.

Sa rascumpar, prin dragostea si ravna mea, putinul timp ce mi-a ramas pe pamant.

Hotarire

Ma voi da cu totul lui Dumnezeu, Care binevoieste a ma chema la mantuire.

Nu voi lasa sa ma stapanesca gandul ca trebuie sa deznadajduiesc pentru viata mea trecuta, pe care am intrebuintat-o rau, ci ma voi folosi de putinul timp pe care bunatatea lui Dumnezeu mi-l mai lasa, fiindca El nu voieste ca pacatosul sa piara, ci sa se mantuiasca.

 

Gandul XI

privind sfarsitul calatoriei

 

"Iata, vin curand, si plata va fi cu mine, ca sa dau fiecaruia dupa faptele sale" (Apocalips 17)

 

Bucurati-va si fiti plini de nadejde toti cei ce ati lucrat via Tatalui, din ceasul cel dintai al zilei, si care ati purtat greutatea si v-ati luptat cu barbatie! Ridicati capul, clipa mantuirii voastre este aproape si o mare rasplatire va asteapta in ceruri. Inca putin timp si veti auzi aceste mangaietoare cuvinte: "O, sluga buna si credincioasa, intra intru bucuria Domnului tau!" Veniti de secerati cu bucurie aceia ce ati semanat cu lacrimi, uitati durerile voastre, ca o viata noua vi se pregateste!

Ce este mai vrednic de cinste pe pamant decat un batran incarcat de ani si de virtuti! Inca de aici lumina vesniciei straluceste pe fruntea lui, si pe masura ce trupul lui se pleaca catre mormant, sufletul lui, care traieste intru Domnul, se inalta vesel la eliberarea sa, catre locasurile sfintilor. El nu se teme de moarte, ci o doreste, precum muncitorul doreste sfarsitul lucrului sau. Pentru ce sa se teama? Slujeste de atata vreme lui Dumnezeu, de la Care n-a primit decat binefaceri, si ceasul cel de pe urma va fi acela al rasplatirii celor desavarsite.

Sfantul Pavel, dupa ce a imbatranit in apostolie, zicea plin de nadejde cereasca: "Eu iata ma jertfesc, si vremea despartirii mele s-a apropiat; lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit mie cununa dreptatii, pe care mi-o va da mie Domnul in ziua aceea, Judecatorul cel drept, si nu numai mie, ci si tuturor celor ce au iubit aratarea Lui".

Crestini batrani! de ar fi aceste cuvinte si in gurile voastre! Spuneti-le adesea, cu caldura si dragoste, catre Acela Care este datatorul a tot darul desavarsit! Adevarat, voi insiva sunteti ca o jertfa, gata sa cada sub loviturile mortii. Dar nu veti lasa in puterea ei decat un trup slabit de ani, iar sufletul vostru, iesind biruitor din luptele ce le-a purtat, va merge sa primeasca cununa dreptatii.

Se poate sa nu doriti a vedea pe Acela Care a spus ucenicilor Sai credinciosi: "Iata, vin curand, si plata va fi cu mine"? Voi gemeti intru indelungatul vostru exil, caci, cata vreme veti locui acest trup, sunteti departe de Domnul, si ca exilati din patria voastra. Doriti sa va uniti cu Iisus Hristos? Aveti rabdare, ca Domnul este aproape!

Dorire

Vino, o, Iisuse, vino cu plata Ta!

Gata este inima mea, Dumnezeule! Gata este inima mea, deschide-mi corturile Tale.

Cand voi intra in acest sfant locas? Ca sufletul meu a insetat de Dumnezeul cel viu.

Hotarire

Voi binecuvanta ziua si noaptea pe Domnul, Care mi-a trimis darul Sau, fara de care as fi trait si as fi murit in pacate.

Nu ma voi increde in mine, ca sa nu pierd rodul ostenelilor castigate pana acum.

Ma voi ingriji sa intorc si pe altii la calea mantuirii, prin cuvintele si faptele mele.

 

Gandul XII

privind intoarcerea din exil

"Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace"

Sfantul batran Simeon a asteptat ziua rascumpararii lui Israil, in toata curgerea lungii sale vieti. Lui i s-a dat sa vada si sa poarte in brate pe Acela Care era trimis Mantuitor de la Dumnezeu. In culmea bucuriei lui, a strigat: "Acum ma vei slobozi, Stapane, in pace, ca au vazut ochii mei lumina pregatita neamurilor, ca sa le lumineze, si acum ei nu mai vor sa vada altceva pe pamant. Zilele calatoriei mele s-au implinit, doresc sa ma unesc in sanul lui Avraam cu parintii mei, Patriarhii si Proorocii". Cati batrani, care au murit in buna credinta, au cantat aceasta cantare a eliberarii inainte de a muri! Cand Iisus Hristos se uneste cu un suflet, care gusta dulceata dragostei Lui, acest suflet nu mai poate dori altceva decat sa plece in pace din aceasta lume si sa se uneasca cu Domnul. "Vai, zicea David, cat s-a prelungit nemernicia mea!"

Sa ne inchipuim un om care multa vreme a fost lipsit de lumina, cand, in sfarsit, va zari o raza binefacatoare a soarelui si va vedea din nou frumusetile firii, cu cat nesat priveste si cat de mult isi doreste ca legaturile ce-l tin sa se rupa, sa se vada odata slobod, spre a se bucura de aceste frumuseti! De asemenea si bolnavul, care zace de mai mult timp pe patul durerii, cat de mult isi doreste sa se ridice si sa-si dobandeasca sanatatea! Ce putem spune despre aceasta dorinta? Ca se poate asemana cu dorinta sufletului crestinului adevarat, care arde sa se uneasca cu Facatorul pentru totdeauna si sa se bucure de vederea fetei Lui. Aflandu-se omul in acesta fericita dorinta, groaza mortii piere si batranetile, care il apropie de mormant, n-au nimic intristator. Insa pentru a parasi viata, cu cuget linistit si cu nadejde, trebuie ca omul sa fie sigur ca, primind sa piarda un bine, va castiga altul mai mare. Dar ce om n-ar vrea mai bine viata si fericirea vesnica, in locul unei vieti plina de suferinte si gemete, sub povara anilor si a neputintelor? Poate numai cei al caror cuget e muncit de viermele deznadejdii si al fricii.

O, voi, care ati ajuns la cea mai de pe urma varsta si care asteptati odihna! Calatori obositi de un drum lung si ostenitor! inca putin timp si veti parasi acest loc de exil, in care ati suferit destul! Il veti parasi si veti intra in adevarata voastra patrie, veti merge sa va inchinati in biserica cea nefacuta de mana a Celui Atotputernic si veti primi plata ostenelilor voastre, ce vi s-au pregatit de El. Nu va intristati parasind lumea, ci ziceti cu aceeasi dragoste ca si batranul Simeon: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace!

Dorire

O, Dumnezeul meu! nadajduiesc ca, prin aceasta calatorie, se vor sfarsi luptele si suferintele ce m-au incercat pe pamant. Tu mi-ai dat pe pamant lungime de zile, arata-mi si mantuirea Ta cea vesnica, cand voi merge la locasul Dumnezeului celui viu si Parintelui meu.

Hotarire

Hotarasc sa sfintesc timpul batranetilor prin fapte bune si prin virtuti crestinesti.

Sa urmez pe sluga cea credincioasa, care, instiitata de venirea cea grabnica a Stapanului sau, Il asteapta ziua si noaptea, ca venind sa-l gaseasca gata si sa nu-l prinda fara de veste.

Sa cred, sa nadajduiesc si sa iubesc pana la cea mai de pe urma rasuflare a mea, pe bunul si milostivul Dumnezeu. Fie! Fie!

 

INCHEIERE

Picaturi de lacrimi da-mi, Hristoase, ca sa curatesc pacatele mele! Toata nadejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu. Nu stiu ce fac si unde ma duc, te rog indrepteaza-ma!

 

Sfarsit

si lui Dumnezeu lauda si inchinaciune.

 

[image]