Gandul I

Suflete care suferiti in voi insiva si in trupul ce-l purtati, faceti adesea aceasta scurta rugaciune catre Domnul si ziceti cu caldura: "Doamne, iata acela pe care iubesti, este bolnav" . Trupul meu, obosit de durere, nu este decat o rana. Sufar cumplit. Nu am odihna nici noaptea, nici ziua. Boala a sfaramat oasele mele ca un leu furios. Frigurile arzatoare ma chinuiesc. Aceasta casa de lut, ce ai binevoit a mi-o da spre locuinta, este aproape sa cada in ruine, daca Tu nu o vei sprijini in graba si nu vei opri raul ce ma chinuieste.

"Acela pe care Tu iubesti este bolnav" - puterile ma parasesc, iar sufletul meu, apasat de suferintele trupului, nu poate sa se inalte catre Tine. Adeseori curajul si rabdarea imi lipsesc cu totul. Uit bunele hotariri, si poate adesea imi scapa suspine si cuvinte de cartire. O, Doamne! nu ma parasi! Tu, Care m-ai iubit atata, Care m-ai incarcat de binefacerile Tale! Acum, mai mult decat oricand, cunosc cata trebuinta am de ajutorul Tau. Cu ce pot sa-mi ajute oamenii cei slabi si neputinciosi ca si mine? Acum cunosc din experienta ca Tu esti singura mea tarie si mangaiere, si ca fara de Tine nu voi putea face nimic.

Iata, acest trup, pe care Tu l-ai alcatuit din tarana si l-ai insufletit, este prada stricaciunii - binevoieste a-mi trimite vindecare. Iar daca ai hotarat sa ma cureti prin suferinta, trimite-mi, Preaindurate, tarie si rabdare. Fa ca sa-mi aduc aminte de ranile ce Tu le-ai suferit, in vremea patimilor Tale, pentru mantuirea mea.

Iata sufletul, ce atat l-ai iubit, incat Te-ai dat pe Tine la moarte, pentru ca sa-l rascumperi, este in suferintele cele mai cumplite - grabeste-Te sa-l ridici! Fie-Ti mila de durerile mele, ca altadata de Lazar! Zi si pentru mine: "Eu venind, il voi vindeca pe el"! Daca ceasul eliberarii de aici n-a sosit, atunci spune numai un cuvant, si ma vei vindeca. Tu esti ajutorul celor din nevoi. Vezi suferintele si durerile mele si vino in ajutorul fapturii Tale, pe care ai rascumparat-o cu scump sangele Tau.

Voi cugeta necontenit ca suferintele vin din cauza greselilor mele si ca Tu, fiind fara de pacat, ai patimit ca sa ma ridici pe mine din stricaciune si din moarte, si aceast gand ma va intari, pana in clipa in care bunatatea Ta va considera ca-mi poate spune si mie: "Scoala, ia-ti patul tau si umbla!"

Gandul II

despre boli cumplite pentru incercare

Ce am gresit inaintea lui Dumnezeu, de ma pedepseste atat de cumplit? Iata ce auzim spunand, in fiecare zi, pe aceia care, in suferintele provocate de boli, nu vad decat o certare a dreptatii dumnezeiesti. Chiar si Apostolii erau in aceeasi amagire atunci cand Il intrebau pe Mantuitor despre orbul din nastere: cine a gresit? Iar El le raspundea: "Nici acesta n-a gresit, nici parintii lui, ci ca sa se arate lucrurile lui Dumnezeu".

Daca bolile ar fi intotdeauna o pedeapsa pentru pacate, pentru ce atunci vedem atatia oameni, care petrec in nelegiuiri, bucurandu-se de o desavarsita sanatate, in vreme ce atatea fapturi virtuoase isi petrec mare parte a vietii lor in suferinte si boli? Inceteaza deci sa te plangi, cand esti bolnav, ca si cum ai suferi pentru greselile pe care le-ai facut.

Aceasta dovedeste ca nu dreptatea dumnezeiasca este cea care ne pedepseste, ci milostivirea Sa, care ne incearca prin suferinte, ca pe masura ce suferintele noastre se adauga, sufletul se intareste. Omul cel din launtru se desavarseste pe masura ce omul cel din afara se strica. Bolile slabesc patimile trupesti, iar sufletul isi pastreaza mai usor curatenia sa. Pentru ce te intristezi ca ai pierdut unul din madularele tale, cand sufletul tau n-a pierdut din taria sa?

Numai bolile sufletesti sunt intr-adevar rele, si cu toate acestea noi prea putin luam aminte la acestea. Sa nu gandim niciodata astfel.

O, Dumnezeul meu! fie ca, ori de vom trai, ori de vom muri, sa se faca toate pentru marirea Ta!

Fa ca toate cele ce ne vin din dreapta Ta judecata si din intelepciunea Ta sa le primim cu rabdare si multumire, si din toate sa tragem folos sufletesc!

Voi socoti fericiti pe cei care sufera cu rabdare, caci si prin ei se preamareste Dumnezeu.

Voi cunoaste ca oricare din suferintele noastre este un adaos la meritele noastre, fiindca prin suferinta ne intarim in lucrarea faptelor bune.

Gandul III

Bolile si moartea sunt uneori pedeapsa pacatelor noastre, se cuvine dar sa le primim, si pe una si pe alta, cu rabdare. Durerea ne face sa suferim si sa plangem, dar Insusi Dumnezeu-Omul Iisus a varsat lacrimi pe Cruce, ca sa ne arate ca nesimtirea nu este o virtute.

Dar Dumnezeu, Care ne incearca prin suferinta, nu ne lipseste de taria trebuincioasa pentru a putea noi sa primim povata durerilor, asfel incat, daca vom cadea prada deznadejdii, sa nu avem nici o scuza. Deci aceasta disperare nu poate fi decat din slabiciunea si lipsa noastra de curaj. Nimeni nu-si poate inchipui cat este omul in stare sa sufere, cand are o vointa tare si o hotarare statornica.

Ce sunt neodihna si supararile pricinuite de boli, pentru care atat ne plangem? La cata neodihna, la cate suparari nu ne supunem noi de bunavoie, cate lipsuri suferim, numai si numai ca sa satisfacem niste patimi pierzatoare! Cate nopti fara somn petrece desfranatul, iubitorul de argint, jucatorul de carti si ambitiosul! La cate osteneli nu se supun ostasii, pentru iubirea de slava pamanteasca! In cate nevoi cad negustorii, care calatoresc pe luciul marilor si prin pustiuri nelocuite, pentru pofta aurului. Iar cand trebuie sa ne imbarbatam si sa suferim cu curaj cateva zile de boala, ne vaitam, plangem si cartim? Pentru ce omul numai atunci sa aiba putere, cand face un lucru din propria lui voie? Iar cand Dumnezeu ii trimite o incercare, sa fie atat de slab si fara curaj?

Adevaratul crestin insa nu face asa, el stie sa sufere. Rezemat in credinta si nadejde, merge cu curaj pe calea suferintelor si a durerilor, luand hotararea de a purta cu rabdare jugul apasator, care este pus pe fiii lui Adam, de cand pacatul a intrat in lume.

Dumnezeul meu, faca-se voia Ta! Iata tot raspunsul meu impotriva cartirilor, pe care trupul ma sileste a le rosti. Puterea acestor cuvinte este atat de mare, incat omul se odihneste pe patul durerii, mai linistit decat pe patul desfatarilor. In acesta privinta, o dovada de nezdruncinat este multimea Mucenicilor, care ne stau pilda.

Dumnezeule, eu sunt gata sa sufar toate cu rabdare, ajuta slabiciunii mele!

"Toate le pot prin Cel ce ma intareste pe mine".

Ca sa ma incurajez, voi cugeta la toate cate le sufera oamenii in aceasta lume ca sa-si satisfaca patimile lor.

De ce sa nu sufar eu pentru Dumnezeu, ceea ce altii sufera ca sa castige bogatii, cinstiri si placeri ale acestei vieti?

Gandul IV

O, voi! pe care o boala cumplita va tine pironiti pe patul durerii! deschideti ochii vostri cei obositi, pe jumatate inchisi, si ridicati-i la Cruce! Acel cap incoronat cu spini, acele maini si picioare patrunse de piroane, acea coasta impunsa cu sulita si acel trup acoperit de rani - va vor vorbi cu mai multa putere decat toti invatatii si decat toate cartile din lume. Acela pe Care Il vedeti suferind astfel este singurul Fiu al lui Dumnezeu, mai drept decat toti dreptii, Care pacat n-a facut, nici s-a aflat viclesug in inima Lui si Care se jertfeste pentru pacatele noastre.

Crezi tu ca durerile tale sunt ca ale Sale? Capul tau, care arde de friguri aprinse, iti pricinuieste dureri mai iuti decat cununa de spini? Limba ta este atat de uscata, cum era a Sa, cand a zis de pe Cruce: "Mi-e sete" si ucigasii Lui I-au dat otet amestecat cu fiere? Trupul tau este atat de obosit si atat de slab, cum era al Sau, cand a ajuns la locul Capatanii, dupa ce pierduse atata sange, purtand greaua povara a Crucii? Si pe langa aceste rani, la care nu se poate gandi cineva fara groaza, s-au adaugat acelea facute in mainile si picioarele Sale, cand L-au spanzurat pe Cruce - acestea erau oare mai putin dureroase?

Fie cat de cumplite suferintele tale, gandeste-te ca tu suferi pentru pacatele tale, iar Fiul lui Dumnezeu a suferit nevinovat, si in suferintele Sale se ruga pentru ucigasii Lui, zicand: "Iarta-le lor Parinte, ca nu stiu ce fac!"

Desi impreuna cu Hristos sunt rastignit prin suferinte, nu ma voi cobori de pe acesta cruce pana cand va voi El.

Iisus Mantuitorul si dragostea mea S-a spanzurat pe Cruce - voiesc sa-I urmez Lui cu dragoste si rabdare.

In clipele in care suferintele mele vor fi mai mari, voi ridica ochii la Iisus cel rastignit si voi uni durerile mele cu ale Sale.

Daca vreodata deznadejdea se va apropia de inima mea, imi voi aduce aminte ca Hristos a trebuit sa sufere ca sa intre in slava Sa - si eu trebuie sa sufar ca sa dobandesc iertarea pacatelor mele.

Gandul V

despre iubirea de Hristos

Care inima cu adevarat crestina nu se umileste la vederea Crucii lui Hristos? Inseamna sa fi pierdut cineva orice simtamant de credinta, ca sa poata trece cu nebagare-de-seama pe langa acest semn al mantuirii noastre. Crucea este o voce care striga neincetat oamenilor: "Asa a iubit Dumnezeu lumea, incat pe singurul Sau Fiu L-a dat"!

A iubi este a suferi. Cine ne-a aratat mai multa dragoste decat Iisus Hristos, Care a suferit pentru noi pana la moarte pe Cruce?

Iubim noi oare pe Dumnezeu? Ca sa stim aceasta sa cercetam ce I-am dat noi Lui, sau ce am fi gata sa-i dam, daca ne-ar cere.

Iubim noi pe Iisus Hristos? Ii aducem noi dragoste pentru dragoste? Ce am suferit pana acum pentru El? Aici, jos, nu este adevarata dragoste fara suferinta.

Crucea, care ne vorbeste cu atata elocventa de dragostea lui Dumnezeu catre noi, oare nu ne mustra de asemenea pentru nemultumirea si impietrirea inimii noastre? Noi, in loc sa jertfim, ce avem mai scump, pentru dragostea lui Dumnezeu, nu Ii dam nimic. Nu suferim nimic pentru Rascumparatorul nostru. Crucea Lui ne ingrozeste si nu voim niciodata s-o purtam cu El, suferind cu rabdare ispitele si bolile ce ne vin in aceasta viata. Asadar, Il iubim noi oare?

Sfantul Ignatie, in ajunul zilei cand urma sa fie dat fiarelor salbatice, pentru ca nu voia sa se lepede de credinta sa, zicea crestinilor care erau langa el: "Acum incep a ma face ucenic a lui Iisus Hristos"! Oare eu ce sunt?

Cine-mi va da, o, Dumnezeul meu, puterea sa Te iubesc, asa cum Tu ne-ai iubit pe noi? O, Cruce! care stralucesti de dragostea lui Iisus, aprinde inima mea!

Doamne! fa ca sa Te iubesc, adica sa sufar pentru Tine.

De cate ori voi vedea Crucea, voi zice cu Apostolul: "Astfel a iubit Dumnezeu lumea", si ma voi deprinde sa jerfesc tot si sa sufar orice pentru dragostea Sa cea nemarginita, ce a aratat-o pentru mine.

Gandul VI

Intre aceia care se bucura acum de fericirea nesfarsita, sunt fara indoiala multi care isi datoreaza mantuirea lor bolilor ce i-au muncit, mai inainte de a-i chema Dumnezeu la Sine.

Un oarecare traia in mijlocul desfatarilor si placerilor vietii, robit cu totul de bunurile pamantesti. Lunile, anii curgeau pentru el presarate cu flori, fara sa-si aduca aminte de mantuirea sa cea vesnica si de folosul nemuritorului sau suflet. Ce ar fi ajuns daca, fara veste, l-ar fi rapit moartea ca un fur si daca n-ar fi fost izbit de o boala grea, cel putin cateva zile? Dar Dumnezeu a fost si mai milostiv cu el si i-a trimis o boala indelungata. Asfel a trebuit sa inceteze cu placerile amagitoare ale lumii si sa imbratiseze lucrul mantuirii.

Singuratatea, in care boala il sileste sa stea, ii da timp de a-si veni in fire si de a se gandi la faptele sale trecute. Si cand a avut nevoie de mangaiere si n-a aflat-o imprejurul sau, atunci si-a adus aminte de Dumnezeu si de religia Sa; a cugetat la moarte, si la vesnicie si s-a intors din inima catre Dumnezeu.

O, cat de pretioase au fost pentru el suferintele! Astazi le binecuvanteza in locasurile ceresti, caci fara ele ar geme acum in asteptarea muncilor de veci, pregatite pentru toti aceia care isi irosesc viata in placeri, in desfatari, in parasirea faptei bune si in uitarea de Dumnezeu.

Zilele bolilor si ale suferintelor sunt deci zile de mantuire pentru un mare numar de oameni, care fara acestea s-ar pierde pe vecie. Dumnezeu nu-i cearta decat pentru ca sa-i vindece, si suferintele ce le trimite sunt daruri ale milostivirii Sale.

Lumea poate sa judece cu totul altfel, dar aceste judecati nu se potrivesc cu duhul credintei, neprivind lucrurile acestei vieti,decat numai in legatura lor vremelnica. Noi insa, care am primit darul lui Iisus Hristos, sa privim totdeauna, ca pe cel mai mare bine, toate acelea care ne cheama la datoriile noastre si ne pricinuiesc mantuirea cea vesnica. Adevaratul rau pe pamant nu este decat acela care ne face sa pierdem sufletul nostru. Cat de mare este numarul crestinilor pentru care "norocul", placerile si o sanatate mereu infloritoare, au ajuns raul cel mai mare, neingrijind de mantuirea lor si pierzandu-se pe vecie!

Noi sa ne bucuram de bunatatile lumii cu multumire, caci acestea sunt daruri ale bunatatii dumnezeiesti, atunci cand le intrebuintam bine si pentru marirea Sa. Dar daca suntem lipsiti de acestea, sa ne aducem aminte ca cea mai sigura cale care duce la cer este calea suferintelor.

Dumnezeule! Tu bati adeseori trupul, ca sa mantuiesti sufletul nostru.

Fie ca mai bine sa sufar pe pamant toata viata mea iubindu-Te, decat, fiind plin de "noroc" si satisfactii, sa Te uit o singura zi!

Voi privi relele acestei vieti ca un izvor de merite pe vecie.

Imi voi aduce aminte, cand voi vedea suferind pe cei dragi, ca zilele suferintei sunt zilele mantuirii si ma voi sili sa le insuflu si lor aceste mantuitoare ganduri.

Gandul VII

Putini oameni cauta pe Domnul in zilele lor fericite, dar multi se intorc la El in zilele de suferinta si de intristare. De aici urmeaza sa cunoastem ca incercarile acestei vieti sunt pentru folosul suferintelor noastre. Si daca vom judeca lucrurile de aici cu duhul credintei, vom cunoaste ca cei ce sufera in lume sunt fericiti. Dar lumea nu gandeste asa si nu priveste decat la clipele de fata, in schimb Evanghelia ne invata sa reducem toate la mantuirea noastra cea vesnica.

Care vreme este mai potrivita, decat cea a bolilor, pentru a ne aduce aminte de zilele trecute si a cugeta la anii veciei? Cat timp este cineva sanatos, indeletnicirile neplacerilor si placerilor vietii fac ca zilele si anii sa treaca, fara a mai putea gandi cum se cuvine la lucrul cel mare al mantuirii, la faptele zilelor trecute si la vecia care ne asteapta dupa moarte. Dar cand o boala oarecare ne tine departe de zgomotul lumii, incepem sa ne gandim mai serios. Atunci suntem mai dispusi sa ascultam glasul cel dinlauntru al constiintei, iar acela ne cheama la datoriile noastre religioase. Impotrivirile si bolile dezvaluie stralucirea amagitoare a lucrurilor lumii, care ne inseala; ne fac sa vedem zadarnicia lor. Odata lucrata in noi aceasta fericita schimbare, nu suntem departe de Imparatia lui Dumnezeu.

Aceia pe care nenorocirile si bolile nu-i intorc la religie, sunt intr-o impietrire, de care omul trebuie sa se cutremure. Pe acestia suferintele ii intarata si le impietresc inima, pe masura ce mana Domnului apasa peste ei si, in loc sa-si indrepte greselile trecutului si sa se supuna fara cartire vointei lui Dumnezeu care incearca sa-i vindece, ei se lupta de bunavoie impotriva ei. Vai! acestor indaratnici, care nu vor sa se intoarca nici dupa certarile trimise de cel Atotputernic si Preindurat, ca lor le va zice Domnul, cum le-a zis candva si evreilor: "Trupul vostru nu este decat o rana de la cap pana la picioare, ranile voastre se invenineaza din zi in zi. Unde este plasturele sau alifia?" In loc de cainta pentru pacate, nu se aud din gura lor decat gemete, si vai! poate hule si blesteme! Dar daca cineva are cea mai mica urma de cainta, pentru greselile sale, nu face asa, ci se smereste sub mana ce-l loveste, iar bolile suferite cu rabdare se fac pricina de mantuire.

Cand va intelege omul interesul sufletului sau si va sti sa traga folos din relele si suferintele acestei vieti? Fiindca nu este in puterea omului sa scape de nenorocirile ce-l apasa, de aceea sa traga folos din acestea pe vecie. Sa caute pe Domnul in ziua necazului!

Dumnezeul meu! fa sa-mi aduc totdeauna aminte de Tine, ca sa nu gresesc in zilele fericite, iar in nenorociri sa sufar cu curaj.

Fa ca inima mea sa nu fie niciodata indaratnica si neatenta la invataturile pe care Tu mi le dai, prin bolile si durerile ce-mi trimiti.

Cand voi avea vreo durere sau boala, le voi privi ca pe o cercetare a Domnului, pe care mi-o face prin bunatatea Sa, ca sa ma atraga la El.

Voi sfinti timpul bolii gandindu-ma la anii petrecuti cu sanatate si voi privi durerile ca un mijloc curatitor de pacate.

Gandul VIII

Acesta rugaciune, atat de scurta, este cea mai frumoasa rugaciune pe care poate s-o rosteasca un bolnav, iar sentimentul, pe care ea-l exprima, cuprinde tot ce cere Dumnezeu de la el, in starea dureroasa in care se afla.

Un bolnav nu poate sa se indeletniceasca cu datoriile starii sale: ingrijirea casei, trebuintele familiei, indatoririle slujbei sale, acestea ii sunt cu neputinta a le implini. Este de asemenea despartit cu totul de societate, careia ii este nefolositor prin slabiciunea si boala sa. Dar daca intrebuinteaza vremea bolii sale intr-un chip folositor, daca, tinandu-si sufletul in liniste si pace, va spune neincetat catre Dumnezeu: "Faca-se voia Ta", atunci va putea spune cu incredere ca fiecare din ceasurile bolii sale vor fi pentru el comoara de binefaceri, iar zilele petrecute in neputinta trupului vor pricinui sufletului sau mantuirea vesnica.

Cu adevarat, aceasta scurta rugaciune si sentimentele pe care le exprima cuprind toate datoriile unui bolnav. Prin ea el savarseste ceea ce nu este in stare sa faca si ajunge astfel sa fie pentru el un izvor de merite. Crestini bolnavi! spuneti in fiecare clipa, nu numai cu buzele, ci si cu inima: "Faca-se voia Ta". Cu acesta ati implinit tot ceea ce se cere de la voi, in acesta stare de suferinta.

Dumnezeul meu, fa ca voia mea sa se uneasca cu voia Ta! Da-mi darul ca sa implinesc cu rabdare ceea ce Tu poruncesti si poruncesti tot ce voiesti!

In toate clipele vietii mele nu voi cauta decat sfanta voie a lui Dumnezeu si ma voi socoti pe mine nimic inaintea Lui.

Gandul IX

Pentru ce oranduieste Dumnezeu ca un tata, o mama sa fie impovarati de boli indelungate, siliti sa nu se poata ingriji de copii si de nevoile casei lor? Pentru ce astfel de incercari sa nu fie lasate numai acelora care sunt singuri, mai liberi si care au mai putine indatoriri de implinit catre altii?

Iata intrebari pe care adeseori si le pun cei ce nu cugeta indeajuns, ca adica Dumnezeu randuieste toate lucrurile lumii cu bunatate si intelepciune. Cand impovareaza cu o boala grea pe un tata sau o mama, El nu-i paraseste. Bunatatea Sa toarna mila in inimile simtitoare, pentru nevarstnicii lor copii. Nu este oare scris: "Tatal meu si mama mea m-au parasit, iar Domnul m-a luat sub apararea Sa"?

Cu cat tatal si mama sufera cu rabdare ispitele si bolile ce vin, cu atat binecuvantarea Domnului se coboara peste ei si copiii lor. Mantuitorul nostru spunea: "Eu ma sfintesc pentru aceia pe care Mi I-ai dat", adica sufar, ma jertfesc pentru ei.

Parinti crestini, o asemenea chemare aveti voi pentru fiii vostri. Dupa ce le-ati dat viata trupeasca, sunteti datori sa lucrati si pentru mantuirea sufletelor lor si prin suferintele voastre cu tarie; sa-i deprindeti la rabdare, marinimie de suflet si lasare cu totul in voia Domnului. Deci varsati inaintea Lui rugaciunile voastre si spuneti-I Lui necazurile voastre, suferind cu multumire ispitele ce vin asupra voastra. Atunci veti cunoaste neintarziat ca acele ispite, pentru care altii cartesc si poate si hulesc, sunt izvor de binecuvantari.

Dumnezeul meu! celor ce Te iubesc pe Tine, toate li se lucreaza spre bine. Toate caile Tale sunt pline de mila si adevar. Fa ca sa ma supun si sa te binecuvantez intru rabdare!

Voi privi toate lucrurile ca fiind carmuite de un Dumnezeu Preaintelept si Multmilostiv.

Gandul X

Nimeni nu are mai multa trebuinta de ajutorul grabnic al Domnului decat bolnavul care sufera. Dar ce se cuvine sa faca el, ca sa fie vrednic de ajutorul Lui? Sa-L cheme prin rugaciuni si sa se apropie de El, prin impartasirea dumnezeiestilor Taine. Nu este destul de trist ca vedem o multime de bolnavi cum alearga la doctori cu atata sarguinta, in vreme ce la doctorii sufletesti nu se gandesc decat in clipele cele mai de pe urma? Cautam sanatatea trupului si nu ne ingrijim de cea a sufletului. Insa una nu poate sa stea fara cealalta. Cateva ceasuri de intarziere pot sa ne faca sa pierdem acest lucru atat de folositor.

Pentru ce sa asteptam ca bolnavul sa ajunga in ceasurile cele mai de pe urma, si atunci sa-i dam ajutoarele si mangaierile credintei? Nu stim noi ca, pe langa leacuri, linistea cugetului si mangaierile ce le dau rugaciunile facute cu evlavie, de asemenea si impartasirea cu sfintele Taine, sunt in stare sa aduca o mare prefacere a suferintelor trupesti?

Ce dragoste oarba! Suntem multumiti sa lasam pe un tata, o mama, o sotie in osanda vesnica, temandu-ne ca nu cumva sa-i inspaimantam cu aducerea aminte de moarte! Aceasta, intr-adevar, nu e dragoste, ci cruzime. Numai singura indoiala ca, prin neingrijirea noastra am pagubit mantuirea fiintelor ce ne sunt scumpe este in stare sa otraveasca ramasita zilelor noastre.

Unui bolnav ii trebuie sa fie in unire mai stransa cu Dumnezeu, pentru ca sa sufere durerile cu rabdare si sa traga din suferintele sale invataminte folositoare pentru sufletul sau. Asadar, inca de la inceputul bolii, se cuvine sa alergam la ajutorul credintei, si sa nu asteptam pana cand nu mai avem nici o nadejde.

Ce-ar zice cineva de un om care, pregatindu-se pentru o calatorie, ar amana facerea bagajului pana in ultima clipa? Fara indoiala, l-am invinui ca e neprevazator si fara de minte. Ce putem spune, deci, despre acei care, calatorind pentru vecie, intarzie din zi in zi sa-si faca pregatirile si sa-si asigure o cale fericita? Toata boala care incepe este o instiintare si o vestire de plecare - de cate ori o boala usoara nu ajunge primejdioasa in cateva ore! Maine poate va fi prea tarziu, pentru ce nu putem pune astazi in ordine lucrurile constiintei noastre, printr-o marturisire curata?

Inca o data trebuie spus: chiar de ar scapa cineva de moarte, tot are nevoie de folosul Sfintelor Taine, ca sa sufere boala cu tarie si sa traga folosul sufletesc. Daca, insa, vrem sa tragem folos din rugaciuni si sa castigam sanatatea, cel dintai lucru pe care trebuie sa-l facem este de a ne impaca cu Dumnezeu prin pocainta.

O, Doamne! imi voi aduce aminte in toate zilele vietii mele de amaraciunea sufletului meu. Nu-mi voi impietri inima atunci cand Tu faci ca sa-Ti aud glasul prin boala.

Indata ce calea suferintelor se va deschide inaintea mea, voi chema ajutorul Domnului.

Voi intrebuinta si ajutoare medicale, fiindca ierburile vindecatoare sunt de la Dumnezeu - El a dat oamenilor intelepciunea de a le cunoaste si folosi. Dar ma voi ingriji, inainte de toate, sa-mi linistesc constiinta si sa nu las totul pana in ultimul moment, fiindca nu este vorba numai de sanatatea trupului meu, ci si de mantuirea cea vesnica a sufletului meu.

Gandul XI

Daca Domnul nostru ar fi si acum vazut pe pamant si ar umbla prin cetatile si orasele noastre, vindecand bolnavii, cum facea candva in Iudeea, cu ce graba si caldura L-ar chema fiecare in ajutorul celor ce sufera! Cati I-ar zice, cum I-a zis sutasul: "Doamne! fiul meu este aproape de moarte, vino, si va trai"!

Crestini putin-credinciosi, Acest Mantuitor Atotputernic este si acum in mijlocul nostru, desi in chip nevazut. Nu locuieste El oare in Sfantul Altar? Oare se leapada El vreodata sa vina la cei ce-L cheama? Sa mergem, dar, cu grabire si sa-L rugam sa intre in casa noastra, ca sa ne vindece sau sa mangaie pe rudele si prietenii nostri, care sunt bolnavi.

Graind preotii cuvintele acestea: "pentru tamaduirea trupului si a sufletului si spre iertarea pacatelor si viata de veci", binecuvantarea Domnului se pogoara, atat asupra celui ce se impartaseste, cat si asupra celor ce stau de fata. Cel mai smerit bordei se face mai stralucitor decat un palat, se face asemenea unei biserici, de indata ce a intrat acolo preotul cu Sf. Impartasanie. Nu in zadar s-au grait aceste cuvinte: "Pace casei acesteia!". Caci pacea Domnului se pogoara intr-insa, si umple de binefacerile sale pe toti cei ce locuiesc acolo. O! zi de o mie de ori fericita pentru bolnavul care primeste in acest chip cercetarea Dumnezeului mangaierilor! "Ce va rasplati el Domnului pentru toate aceste binefaceri?"

Apoi atunci se cuvine oare asemenea daruri sa intarzie cineva a le primi si sa le departeze ca pe un lucru ingrozitor? Cei ce in timpul bolilor au incercat mangaierile credintei stiu cat sunt de folositoare si cata mangaiere dau ele omului care sufera.

"Doamne! nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci zi numai cu cuvantul si ma voi tamadui".

Inima mea si trupul meu te doresc, numai intru Tine aflu adevarata mangaiere.

Nici o singura zi nu voi sta pe ganduri si nu voi intarzia sa Te primesc prin Sfanta Impartasanie, cand voi fi bolnav, fiindca tu esti Doctorul cel adevarat si Mantuitorul meu.

Gandul XII

"Doamne, de vei vrea, poti sa ma curatesti", zicea candva un lepros catre Iisus Hristos. Mantuitorul, vazand credinta lui, i-a zis: "Voiesc, curateste-te!" O, ce mare binefacere iti este data! nu intarzia sa-ti arati multumirea! Cel dintai pas ce-l vei face, parasindu-ti patul tau de suferinta, sa fie spre treptele Altarului, ca sa aduci multumiri Dumnezeului milostivirii, Care nu te-a parasit in durerea ta.

Boala ta nu era spre moarte, ci ca sa se arate marirea lui Dumnezeu si ca tu sa tragi din aceasta folosul sufletului tau. Ai vazut de aproape portile mortii si adancul vesniciei se deschisese inaintea ochilor tai. Erai oare destul de pregatit ca sa te cobori acolo? Ai simtit apropierea Preainaltului si Nepartinitorului Judecator? Care ar fi fost soarta ta daca ar fi trebuit sa te infatisezi acum inaintea Lui? Daca nu erai in pace cu cugetul tau, cat de mare urmeaza sa-ti fie multumirea catre nemarginita Sa bunatate, Care, in indurarea Sa, ti-a mai prelungit timpul acestei vieti! Dar nu te amagi, acest pretios timp va trece curand, zile de boala vor veni iarasi, si cu ele sfarsitul netagaduit al vietii. Foloseste-te de zilele ce-ti raman. Adu-ti aminte de suferinte si cum iti batea inima, gandeste-te la moarte si, stiindu-te nepregatit, pe viitor traieste in asa fel incat sa poti astepta linistit cele mai de pe urma minute ale tale!

Domnul, vindecandu-te, iti graieste aceste cuvinte: "Iata, te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau!" Inchina spre slujba Sa sanatatea ce ti-a daruit, ca aceasta este binefacerea Sa.

Daca, dimpotriva, erai gata, pe cat poate omul sa fie, ca sa te infatisezi inaintea Celui vesnic, si daca, pe deasupra, mai aveai si o sfanta dorinta de a trece la o viata mai buna - supune-te vointei Celui Preainalt, Care te mai lasa in mijlocul luptelor lumii. Fara indoiala, lucrul tau nu este inca savarsit pe pamant. Apostolul Pavel dorea sa fie slobod de legaturile ce-l tineau pe pamant, ca sa se uneasca cu Iisus Hristos. Dar se supunea cu bucurie la prelungirea nemerniciei lui pe acest pamant, pentru ca sa fie folositor acelora pe care ii botezase intru Domnul. Sa ai in inima ta aceleasi simtaminte. Fii gata sa preamaresti pe Dumnezeu, atat prin viata ta, cat si prin moartea ta.

"Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului". Tu esti Care bati si Care vindeci, ma supun Tie fara cartire.

Nu voi privi tamaduirea si intorcerea mea la sanatate decat ca o vreme lasata slabiciunii mele, pentru ca sa ma indreptez si sa ma pregatesc de o moarte mai buna.

Stiu ca, dupa ce am vazut moartea asa de aproape, ma fac mai vinovat de nu-mi voi schimba viata.

Voi primi din mana lui Dumnezeu fie o viata de incercari si suferinte, fie o moarte care ma va elibera de toate acestea.