[image]

MÂNGÂIETORUL
celor întristați, bolnavi și bătrâni


II

Gânduri mângâietoare pentru cei
B O L N A V I

Gândul I - despre ușurare în boli grele - "Doamne, iată acela pe care iubești, este bolnav"

Gândul II - despre boli cumplite pentru încercare - "Căîle Tale Doamne arată-mi, și cărările Tale mă învață"

Gândul III - despre suferința pentru Dumnezeu - "Toate le pot întru Cel ce mă întărește"

Gândul IV - despre boli cumplite pentru păcate - "A trebuit ca Hristos să sufere"

Gândul V - despre iubirea de Hristos - "Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe singurul Său Fiu L-a dat"

Gândul VI - despre boală ca lucrare a mântuirii - "Iată acum ziua mântuirii"

Gândul VII - despre boală ca prilej al mântuirii - "În ziua necazului am căutat pe Domnul"

Gândul VIII - despre boală ca datorie - "Facă-se voia Ta!"

Gândul IX - despre bolile părinților - "Știm că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre folos"

Gândul X - despre împărtășire de la începutul bolii - "Doamne, grăbește a-mi ajuta!"

Gândul XI - despre împărtășire de la începutul bolii (2) - "Iată, Împăratul tău vine la tine"

Gândul XII - despre mulțumire pentru vindecare - "Doamne Dumnezeul meu, am strigat către Tine și m-ai vindecat"

________

 

Gândul I

despre ușurare în boli grele

"Doamne, iată acela pe care iubești, este bolnav" (Ioan, Cap. 11)

Suflete care suferiți în voi înșivă și în trupul ce-l purtați, faceți adesea această scurtă rugăciune către Domnul și ziceți cu căldură: "Doamne, iată acela pe care iubești, este bolnav" . Trupul meu, obosit de durere, nu este decât o rană. Sufăr cumplit. Nu am odihnă nici noaptea, nici ziua. Boala a sfărâmat oasele mele ca un leu furios. Frigurile arzătoare mă chinuiesc. Această casă de lut, ce ai binevoit a mi-o da spre locuință, este aproape să cadă în ruine, dacă Tu nu o vei sprijini în grabă și nu vei opri răul ce mă chinuiește.

"Acela pe care Tu iubești este bolnav" - puterile mă părăsesc, iar sufletul meu, apăsat de suferințele trupului, nu poate să se înalțe către Tine. Adeseori curajul și răbdarea îmi lipsesc cu totul. Uit bunele hotărîri, și poate adesea îmi scapă suspine și cuvinte de cârtire. O, Doamne! nu mă părăsi! Tu, Care m-ai iubit atâta, Care m-ai încărcat de binefacerile Tale! Acum, mai mult decât oricând, cunosc câtă trebuință am de ajutorul Tău. Cu ce pot să-mi ajute oamenii cei slabi și neputincioși ca și mine? Acum cunosc din experiență că Tu ești singura mea tărie și mângâiere, și că fără de Tine nu voi putea face nimic.

Iată, acest trup, pe care Tu l-ai alcătuit din țărână și l-ai însuflețit, este prada stricăciunii - binevoiește a-mi trimite vindecare. Iar dacă ai hotărât să mă cureți prin suferință, trimite-mi, Preaîndurate, tărie și răbdare. Fă ca să-mi aduc aminte de rănile ce Tu le-ai suferit, în vremea patimilor Tale, pentru mântuirea mea.

Iată sufletul, ce atât l-ai iubit, încât Te-ai dat pe Tine la moarte, pentru ca să-l răscumperi, este în suferințele cele mai cumplite - grăbește-Te să-l ridici! Fie-Ți milă de durerile mele, ca altădată de Lazăr! Zi și pentru mine: "Eu venind, îl voi vindeca pe el"! Dacă ceasul eliberării de aici n-a sosit, atunci spune numai un cuvânt, și mă vei vindeca. Tu ești ajutorul celor din nevoi. Vezi suferințele și durerile mele și vino în ajutorul făpturii Tale, pe care ai răscumpărat-o cu scump sângele Tău.

Dorire

Voiesc să primesc cu răbdare amarul pahar al suferințelor, fiindcă sunt încredințat că vine de la Tine, Care mă iubești ca un Părinte Preabun!

Hotărîre

Voi cugeta necontenit că suferințele vin din cauza greșelilor mele și că Tu, fiind fără de păcat, ai pătimit ca să mă ridici pe mine din stricăciune și din moarte, și aceast gând mă va întări, până în clipa în care bunătatea Ta va considera că-mi poate spune și mie: "Scoală, ia-ți patul tău și umblă!"

 

Gândul II

despre boli cumplite pentru încercare

"Căîle Tale Doamne arată-mi, și cărările Tale mă învață" (Psalm 24)

Ce am greșit înaintea lui Dumnezeu, de mă pedepsește atât de cumplit? Iată ce auzim spunând, în fiecare zi, pe aceia care, în suferințele provocate de boli, nu văd decât o certare a dreptății dumnezeiești. Chiar și Apostolii erau în aceeași amăgire atunci când Îl întrebau pe Mântuitor despre orbul din naștere: cine a greșit? Iar El le răspundea: "Nici acesta n-a greșit, nici părinții lui, ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu".

Dacă bolile ar fi întotdeauna o pedeapsă pentru păcate, pentru ce atunci vedem atâția oameni, care petrec în nelegiuiri, bucurându-se de o desăvârșită sănătate, în vreme ce atâtea făpturi virtuoase își petrec mare parte a vieții lor în suferințe și boli? Încetează deci să te plângi, când ești bolnav, ca și cum ai suferi pentru greșelile pe care le-ai făcut.

Se cuvine ca lucrurile lui Dumnezeu să se arate în tine, și aceasta este cauza suferințelor și a neputinței tale. Se cuvine ca, prin viața și suferințele lui Iisus, în trupul tău cel stricăcios, să te învrednicești și măririi Lui. Tobie slăvea pe Dumnezeu pentru lucrurile Sale cele bune, dar Îl preamărea și mai mult, prin supunerea și răbdarea sa, după ce orbise. Mai ales atunci necredincioșii au avut prilejul să cunoască cât de minunat este Dumnezeul lui Israil întru slugile Sale.

Aceasta dovedește că nu dreptatea dumnezeiască este cea care ne pedepsește, ci milostivirea Sa, care ne încearcă prin suferințe, ca pe măsură ce suferințele noastre se adaugă, sufletul se întărește. Omul cel din lăuntru se desăvârșește pe măsură ce omul cel din afară se strică. Bolile slăbesc patimile trupești, iar sufletul își păstrează mai ușor curățenia sa. Pentru ce te întristezi că ai pierdut unul din mădularele tale, când sufletul tău n-a pierdut din tăria sa?

Numai bolile sufletești sunt într-adevăr rele, și cu toate acestea noi prea puțin luăm aminte la acestea. Să nu gândim niciodată astfel.

Dorire

O, Dumnezeul meu! fie ca, ori de vom trăi, ori de vom muri, să se facă toate pentru mărirea Ta!

Fă ca toate cele ce ne vin din dreapta Ta judecată și din înțelepciunea Ta să le primim cu răbdare și mulțumire, și din toate să tragem folos sufletesc!

Hotărîre

Voi socoti fericiți pe cei care suferă cu răbdare, căci și prin ei se preamărește Dumnezeu.

Voi cunoaște că oricare din suferințele noastre este un adaos la meritele noastre, fiindcă prin suferință ne întărim în lucrarea faptelor bune.

 

Gândul III

despre suferința pentru Dumnezeu

"Toate le pot întru Cel ce mă întărește" (Filipeni 4)

Bolile și moartea sunt uneori pedeapsa păcatelor noastre, se cuvine dar să le primim, și pe una și pe alta, cu răbdare. Durerea ne face să suferim și să plângem, dar Însuși Dumnezeu-Omul Iisus a vărsat lacrimi pe Cruce, ca să ne arate că nesimțirea nu este o virtute.

Dar Dumnezeu, Care ne încearcă prin suferință, nu ne lipsește de tăria trebuincioasă pentru a putea noi să primim povața durerilor, asfel încât, dacă vom cădea pradă deznădejdii, să nu avem nici o scuză. Deci această disperare nu poate fi decât din slăbiciunea și lipsa noastră de curaj. Nimeni nu-și poate închipui cât este omul în stare să sufere, când are o voință tare și o hotărâre statornică.

Ce sunt neodihna și supărările pricinuite de boli, pentru care atât ne plângem? La câtă neodihnă, la câte supărări nu ne supunem noi de bunăvoie, câte lipsuri suferim, numai și numai ca să satisfacem niște patimi pierzătoare! Câte nopți fără somn petrece desfrânatul, iubitorul de argint, jucătorul de cărți și ambițiosul! La câte osteneli nu se supun ostașii, pentru iubirea de slavă pământească! În câte nevoi cad negustorii, care călătoresc pe luciul mărilor și prin pustiuri nelocuite, pentru pofta aurului. Iar când trebuie să ne îmbărbătăm și să suferim cu curaj câteva zile de boală, ne văităm, plângem și cârtim? Pentru ce omul numai atunci să aibă putere, când face un lucru din propria lui voie? Iar când Dumnezeu îi trimite o încercare, să fie atât de slab și fără curaj?

Adevăratul creștin însă nu face așa, el știe să sufere. Rezemat în credință și nădejde, merge cu curaj pe calea suferințelor și a durerilor, luând hotărârea de a purta cu răbdare jugul apăsător, care este pus pe fiii lui Adam, de când păcatul a intrat în lume.

Dumnezeul meu, facă-se voia Ta! Iată tot răspunsul meu împotriva cârtirilor, pe care trupul mă silește a le rosti. Puterea acestor cuvinte este atât de mare, încât omul se odihnește pe patul durerii, mai liniștit decât pe patul desfătărilor. În acestă privință, o dovadă de nezdruncinat este mulțimea Mucenicilor, care ne stau pildă.

Să nu ne mirăm de o religie care dă atâta putere omului de a suporta și birui relele, ce sunt nedespărțite de firea sa, ci să plângem din inimă pe acei nenorociți, care sunt lipsiți de un ajutor atât de puternic. Dar mai ales să ne silim, în fiecare zi, a însufleți credința noastră, ca să aflăm în ea mângâierile de care vom avea nevoie, când zilele suferințelor și ale încercării vor veni peste noi.

Dorire

Dumnezeule, eu sunt gata să sufăr toate cu răbdare, ajută slăbiciunii mele!

"Toate le pot prin Cel ce mă întărește pe mine".

Zi, Doamne, sufletului meu: "Mântuirea ta sunt Eu!"

Hotărîre

Ca să mă încurajez, voi cugeta la toate câte le suferă oamenii în această lume ca să-și satisfacă patimile lor.

De ce să nu sufăr eu pentru Dumnezeu, ceea ce alții suferă ca să câștige bogății, cinstiri și plăceri ale acestei vieți?

 

Gândul IV

despre boli cumplite pentru păcate

"A trebuit ca Hristos să sufere" (Sf. Pavel)

O, voi! pe care o boală cumplită vă ține pironiți pe patul durerii! deschideți ochii voștri cei obosiți, pe jumătate închiși, și ridicați-i la Cruce! Acel cap încoronat cu spini, acele mâini și picioare pătrunse de piroane, acea coastă împunsă cu sulița și acel trup acoperit de răni - vă vor vorbi cu mai multă putere decât toți învățații și decât toate cărțile din lume. Acela pe Care Îl vedeți suferind astfel este singurul Fiu al lui Dumnezeu, mai drept decât toți drepții, Care păcat n-a făcut, nici s-a aflat vicleșug în inima Lui și Care se jertfește pentru păcatele noastre.

Crezi tu că durerile tale sunt ca ale Sale? Capul tău, care arde de friguri aprinse, îți pricinuiește dureri mai iuți decât cununa de spini? Limba ta este atât de uscată, cum era a Sa, când a zis de pe Cruce: "Mi-e sete" și ucigașii Lui I-au dat oțet amestecat cu fiere? Trupul tău este atât de obosit și atât de slab, cum era al Său, când a ajuns la locul Căpățânii, după ce pierduse atâta sânge, purtând greaua povară a Crucii? Și pe lângă aceste răni, la care nu se poate gândi cineva fără groază, s-au adăugat acelea făcute în mâinile și picioarele Sale, când L-au spânzurat pe Cruce - acestea erau oare mai puțin dureroase?

Fie cât de cumplite suferințele tale, gândește-te că tu suferi pentru păcatele tale, iar Fiul lui Dumnezeu a suferit nevinovat, și în suferințele Sale se ruga pentru ucigașii Lui, zicând: "Iartă-le lor Părinte, că nu știu ce fac!"

Dacă Hristos a trebuit să sufere, pentru că a luat asupra Sa răscumpărarea neamului omenesc, fiind fără de păcat, atunci noi nu vom suferi oare pentru păcatele noastre? Știm că a ne face părtași măririi Sale, nu putem în alt chip, decât făcându-ne părtași patimilor Lui.

Dorire

Deși împreună cu Hristos sunt răstignit prin suferințe, nu mă voi coborî de pe acestă cruce până când va voi El.

Iisus Mântuitorul și dragostea mea S-a spânzurat pe Cruce - voiesc să-I urmez Lui cu dragoste și răbdare.

Hotărîre

În clipele în care suferințele mele vor fi mai mari, voi ridica ochii la Iisus cel răstignit și voi uni durerile mele cu ale Sale.

Dacă vreodată deznădejdea se va apropia de inima mea, îmi voi aduce aminte că Hristos a trebuit să sufere ca să intre în slava Sa - și eu trebuie să sufăr ca să dobândesc iertarea păcatelor mele.

 

Gândul V

despre iubirea de Hristos

"Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe singurul Său Fiu L-a dat" (Sf. Pavel)

Care inimă cu adevărat creștină nu se umilește la vederea Crucii lui Hristos? Înseamnă să fi pierdut cineva orice simțământ de credință, ca să poată trece cu nebăgare-de-seamă pe lângă acest semn al mântuirii noastre. Crucea este o voce care strigă neîncetat oamenilor: "Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe singurul Său Fiu L-a dat"!

A iubi este a da. Cine dar ne-a iubit mai mult decât Dumnezeu, Care n-a cruțat pe Însuși Fiul Său, ci L-a dat pentru mântuirea noastră?

A iubi este a suferi. Cine ne-a arătat mai multă dragoste decât Iisus Hristos, Care a suferit pentru noi până la moarte pe Cruce?

Iubim noi oare pe Dumnezeu? Ca să știm aceasta să cercetăm ce I-am dat noi Lui, sau ce am fi gata să-i dăm, dacă ne-ar cere.

Iubim noi pe Iisus Hristos? Îi aducem noi dragoste pentru dragoste? Ce am suferit până acum pentru El? Aici, jos, nu este adevărată dragoste fără suferință.

Crucea, care ne vorbește cu atâta elocvență de dragoste lui Dumnezeu către noi, oare nu ne mustră de asemenea pentru nemulțumirea și împietrirea inimii noastre? Noi, în loc să jertfim, ce avem mai scump, pentru dragostea lui Dumnezeu, nu Îi dăm nimic. Nu suferim nimic pentru Răscumpărătorul nostru. Crucea Lui ne îngrozește și nu voim niciodată s-o purtăm cu El, suferind cu răbdare ispitele și bolile ce ne vin în această viață. Așadar, Îl iubim noi oare?

Sfântul Ignatie, în ajunul zilei când urma să fie dat fiarelor sălbatice, pentru că nu voia să se lepede de credința sa, zicea creștinilor care erau lângâ el: "A cum încep a mă face ucenic a lui Iisus Hristos"! Oare eu ce sunt?

Dorire

Cine-mi va da, o, Dumnezeul meu, puterea să Te iubesc, așa cum Tu ne-ai iubit pe noi? O, Cruce! care strălucești de dragostea lui Iisus, aprinde inima mea!

Doamne! fă ca să Te iubesc, adică să sufăr pentru Tine.

Hotărîre

De câte ori voi vedea Crucea, voi zice cu Apostolul: "Astfel a iubit Dumnezeu lumea", și mă voi deprinde să jerfesc tot și să sufăr orice pentru dragostea Sa cea nemărginită, ce a arătat-o pentru mine.

 

Gândul VI

despre boală ca lucrare a mântuirii

"Iată acum ziua mântuirii" (Corinteni 11)

Între aceia care se bucură acum de fericirea nesfârșită, sunt fără îndoială mulți care își datorează mântuirea lor bolilor ce i-au muncit, mai înainte de a-i chema Dumnezeu la Sine.

Un oarecare trăia în mijlocul desfătărilor și plăcerilor vieții, robit cu totul de bunurile pământești. Lunile, anii curgeau pentru el presărate cu flori, fără să-și aducă aminte de mântuirea sa cea veșnică și de folosul nemuritorului său suflet. Ce ar fi ajuns dacă, fără veste, l-ar fi răpit moartea ca un fur și dacă n-ar fi fost izbit de o boală grea, cel puțin câteva zile? Dar Dumnezeu a fost și mai milostiv cu el și i-a trimis o boală îndelungată. Asfel a trebuit să înceteze cu plăcerile amăgitoare ale lumii și să îmbrățișeze lucrul mântuirii.

Singurătatea, în care boala îl silește să stea, îi dă timp de a-și veni în fire și de a se gândi la faptele sale trecute. Și când a avut nevoie de mângâiere și n-a aflat-o împrejurul său, atunci și-a adus aminte de Dumnezeu și de religia Sa; a cugetat la moarte, și la veșnicie și s-a întors din inimă către Dumnezeu.

O, cât de prețioase au fost pentru el suferințele! Astăzi le binecuvânteză în locașurile cerești, căci fără ele ar geme acum în așteptarea muncilor de veci, pregătite pentru toți aceia care își irosesc viața în plăceri, în desfătări, în părăsirea faptei bune și în uitarea de Dumnezeu.

Zilele bolilor și ale suferințelor sunt deci zile de mântuire pentru un mare număr de oameni, care fără acestea s-ar pierde pe vecie. Dumnezeu nu-i ceartă decât pentru ca să-i vindece, și suferințele ce le trimite sunt daruri ale milostivirii Sale.

Lumea poate să judece cu totul altfel, dar aceste judecăți nu se potrivesc cu duhul credinței, neprivind lucrurile acestei vieți,decât numai în legătura lor vremelnică. Noi însă, care am primit darul lui Iisus Hristos, să privim totdeauna, ca pe cel mai mare bine, toate acelea care ne cheamă la datoriile noastre și ne pricinuiesc mântuirea cea veșnică. Adevăratul rău pe pământ nu este decât acela care ne face să pierdem sufletul nostru. Cât de mare este numărul creștinilor pentru care "norocul", plăcerile și o sănătate mereu înfloritoare, au ajuns răul cel mai mare, neîngrijind de mântuirea lor și pierzându-se pe vecie!

Noi să ne bucurăm de bunătățile lumii cu mulțumire, căci acestea sunt daruri ale bunătății dumnezeiești, atunci când le întrebuințăm bine și pentru mărirea Sa. Dar dacă suntem lipsiți de acestea, să ne aducem aminte că cea mai sigură cale care duce la cer este calea suferințelor.

Dorire

Dumnezeule! Tu bați adeseori trupul, ca să mântuiești sufletul nostru.

Fie ca mai bine să sufăr pe pământ toată viața mea iubindu-Te, decât, fiind plin de "noroc" și satisfacții, să Te uit o singură zi!

Hotărîre

Voi privi relele acestei vieți ca un izvor de merite pe vecie.

Îmi voi aduce aminte, când voi vedea suferind pe cei dragi, că zilele suferinței sunt zilele mântuirii și mă voi sili să le insuflu și lor aceste mântuitoare gânduri.

 

Gândul VII

despre boală ca prilej al mântuirii

"În ziua necazului am căutat pe Domnul" (Psalm 76)

Puțini oameni caută pe Domnul în zilele lor fericite, dar mulți se întorc la El în zilele de suferință și de întristare. De aici urmează să cunoaștem că încercările acestei vieți sunt pentru folosul suferințelor noastre. Și dacă vom judeca lucrurile de aici cu duhul credinței, vom cunoaște că cei ce suferă în lume sunt fericiți. Dar lumea nu gândește așa și nu privește decât la clipele de față, în schimb Evanghelia ne învață să reducem toate la mântuirea noastră cea veșnică.

Care vreme este mai potrivită, decât cea a bolilor, pentru a ne aduce aminte de zilele trecute și a cugeta la anii veciei? Cât timp este cineva sănătos, îndeletnicirile neplăcerilor și plăcerilor vieții fac ca zilele și anii să treacă, fără a mai putea gândi cum se cuvine la lucrul cel mare al mântuirii, la faptele zilelor trecute și la vecia care ne așteaptă după moarte. Dar când o boală oarecare ne ține departe de zgomotul lumii, începem să ne gândim mai serios. Atunci suntem mai dispuși să ascultăm glasul cel dinlăuntru al conștiinței, iar acela ne cheamă la datoriile noastre religioase. Împotrivirile și bolile dezvăluie strălucirea amăgitoare a lucrurilor lumii, care ne înșeală; ne fac să vedem zădărnicia lor. Odată lucrată în noi această fericită schimbare, nu suntem departe de Împărăția lui Dumnezeu.

Aceia pe care nenorocirile și bolile nu-i întorc la religie, sunt într-o împietrire, de care omul trebuie să se cutremure. Pe aceștia suferințele îi întărâtă și le împietresc inima, pe măsură ce mâna Domnului apasă peste ei și, în loc să-și îndrepte greșelile trecutului și să se supună fără cârtire voinței lui Dumnezeu care încearcă să-i vindece, ei se luptă de bunăvoie împotriva ei. Vai! acestor îndărătnici, care nu vor să se întoarcă nici după certările trimise de cel Atotputernic și Preîndurat, că lor le va zice Domnul, cum le-a zis cândva și evreilor: "Trupul vostru nu este decât o rană de la cap până la picioare, rănile voastre se înveninează din zi în zi. Unde este plasturele sau alifia?" În loc de căință pentru păcate, nu se aud din gura lor decât gemete, și vai! poate hule și blesteme! Dar dacă cineva are cea mai mică urmă de căință, pentru greșelile sale, nu face așa, ci se smerește sub mâna ce-l lovește, iar bolile suferite cu răbdare se fac pricină de mântuire.

Când va înțelege omul interesul sufletului său și va ști să tragă folos din relele și suferințele acestei vieți? Fiindcă nu este în puterea omului să scape de nenorocirile ce-l apasă, de aceea să tragă folos din acestea pe vecie. Să caute pe Domnul în ziua necazului!

Dorire

Dumnezeul meu! fă să-mi aduc totdeauna aminte de Tine, ca să nu greșesc în zilele fericite, iar în nenorociri să sufăr cu curaj.

Fă ca inima mea să nu fie niciodată îndărătnică și neatentă la învățăturile pe care Tu mi le dai, prin bolile și durerile ce-mi trimiți.

Hotărîre

Când voi avea vreo durere sau boală, le voi privi ca pe o cercetare a Domnului, pe care mi-o face prin bunătatea Sa, ca să mă atragă la El.

Voi sfinți timpul bolii gândindu-mă la anii petrecuți cu sănătate și voi privi durerile ca un mijloc curățitor de păcate.

 

Gândul VIII

despre boală ca datorie

"Facă-se voia Ta!" (Matei, Cap. 6)

Acestă rugăciune, atât de scurtă, este cea mai frumoasă rugăciune pe care poate s-o rostească un bolnav, iar sentimentul, pe care ea-l exprimă, cuprinde tot ce cere Dumnezeu de la el, în starea dureroasă în care se află.

Un bolnav nu poate să meargă la Biserică, ca să stea împreună cu credincioșii și să asculte Sf. Slujbă, dar poate să se unească cu ei prin gândire și să aducă lui Dumnezeu rugăciunile sale. Dacă va suferi cu mulțumire și fără cârtire, patul îi va fi ca un jertfelnic, pe care se va aduce pe sine jertfă Celui ce S-a adus jertfă pentru păcatele lumii. Dacă în mijlocul durerilor și suferințelor va zice, așa cum a zis Iisus: "Facă-se voia Ta", suferințele lui vor fi curățirea păcatelor sale și vor fi bine primite de Cel ce Se aduce jertfă, în toate zilele, în bisericile noastre, pentru păcatele lumii.

Un bolnav nu poate să postească, nici să se înfrâneze, deci este apărat de cele mai multe porunci ale Bisericii, dar nu este nici un minut, al zilei și al nopții, în care, prin răbdarea cu mulțumire a durerilor care îl chinuiesc, să nu poată împlini o datorie mai grea decât acelea pe care Biserica le pune asupra noastră. El este lipsit de toate cele ce pot măguli simțurile, e supus la o dietă aspră și dator să ia doctorii amare și neplăcute. Trupul său este totdeauna în neputință, fără ajutor și, poate, fără nici o mângâiere. Ar dori să poată ieși afară din casă, să se plimbe sau să-și caute de nevoi, dar îi este cu neputință. Este prea mulțumit, dacă i se permite să-și părăsească patul câteva minute. Dacă, în această stare, el va zice din inimă către Dumnezeu: "Facă-se voia Ta", suferințele lui vor fi înaintea lui Dumnezeu deopotrivă cu a tuturor îngreuiaților, care pentru dragostea Lui și-au omorât trupul, ca să-și mântuiască sufletul. Va avea parte de răsplătirea mucenicilor, căci, prin răbdarea sa, el mărturisește în faptă pe Iisus cel răstignit.

Un bolnav nu poate să se îndeletnicească cu datoriile stării sale: îngrijirea casei, trebuințele familiei, îndatoririle slujbei sale, acestea îi sunt cu neputință a le împlini. Este de asemenea despărțit cu totul de societate, căreia îi este nefolositor prin slăbiciunea și boala sa. Dar dacă întrebuințează vremea bolii sale într-un chip folositor, dacă, ținându-și sufletul în liniște și pace, va spune neîncetat către Dumnezeu: "Facă-se voia Ta", atunci va putea spune cu încredere că fiecare din ceasurile bolii sale vor fi pentru el comoară de binefaceri, iar zilele petrecute în neputința trupului vor pricinui sufletului său mântuirea veșnică.

Cu adevărat, această scurtă rugăciune și sentimentele pe care le exprimă cuprind toate datoriile unui bolnav. Prin ea el săvârșește ceea ce nu este în stare să facă și ajunge astfel să fie pentru el un izvor de merite. Creștini bolnavi! spuneți în fiecare clipă, nu numai cu buzele, ci și cu inima: "Facă-se voia Ta". Cu acesta ați împlinit tot ceea ce se cere de la voi, în acestă stare de suferință.

Dorire

Dumnezeul meu, fă ca voia mea să se unească cu voia Ta! Dă-mi darul ca să împlinesc cu răbdare ceea ce Tu poruncești și poruncești tot ce voiești!

Hotărîre

În toate clipele vieții mele nu voi căuta decât sfânta voie a lui Dumnezeu și mă voi socoti pe mine nimic înaintea Lui.

 

Gândul IX

despre bolile părinților

"Știm că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre folos" (Romani, Cap. 8;28)

Pentru ce orânduiește Dumnezeu ca un tată, o mamă să fie împovărați de boli îndelungate, siliți să nu se poată îngriji de copii și de nevoile casei lor? Pentru ce astfel de încercări să nu fie lăsate numai acelora care sunt singuri, mai liberi și care au mai puține îndatoriri de împlinit către alții?

Iată întrebări pe care adeseori și le pun cei ce nu cugetă îndeajuns, că adică Dumnezeu rânduiește toate lucrurile lumii cu bunătate și înțelepciune. Când împovărează cu o boală grea pe un tată sau o mamă, El nu-i părăsește. Bunătatea Sa toarnă milă în inimile simțitoare, pentru nevârstnicii lor copii. Nu este oare scris: "Tatăl meu și mama mea m-au părăsit, iar Domnul m-a luat sub apărarea Sa"?

Ce îndestulare de binecuvântări sunt peste casa în care căpeteniile ei suferă ispite și boli, cu răbdare creștinească, fie cât de îndelungate! Ce pildă mântuitoare pentru o familie, în care capul ei se supune fără cârtire certărilor Domnului! Ce învățături pline de virtute! Ce amintire vor păstra copiii, în toată viața lor, aducându-și aminte de răbdarea și lăsarea părinților lor în voia Domnului! Departe deci de murmure împotriva lui Dumnezeu, atunci când vedem bolnavi pe cei a căror sănătate era atât de necesară, pentru îngrijirea și buna creștere a copiilor lor. Să privim mai ales acestea ca pe un semn de binecuvântare, care se coboară peste acea familie, atunci când ea rabdă totul cu mulțumire. Să fim încredințați, așa cum zice înțeleptul, că mai bine este să intri în casa plângerii, decât în casa bucuriei. Dumnezeu este totdeauna mai aproape de cei ce suferă, decât de cei ce petrec în desfătări.

Cu cât tatăl și mama suferă cu răbdare ispitele și bolile ce vin, cu atât binecuvântarea Domnului se coboară peste ei și copiii lor. Mântuitorul nostru spunea: "Eu mă sfințesc pentru aceia pe care Mi I-ai dat", adică sufăr, mă jertfesc pentru ei.

Părinți creștini, o asemenea chemare aveți voi pentru fiii voștri. După ce le-ați dat viață trupească, sunteți datori să lucrați și pentru mântuirea sufletelor lor și prin suferințele voastre cu tărie; să-i deprindeți la răbdare, mărinimie de suflet și lăsare cu totul în voia Domnului. Deci vărsați înaintea Lui rugăciunile voastre și spuneți-I Lui necazurile voastre, suferind cu mulțumire ispitele ce vin asupra voastră. Atunci veți cunoaște neîntârziat că acele ispite, pentru care alții cârtesc și poate și hulesc, sunt izvor de binecuvântări.

Dorire

Dumnezeul meu! celor ce Te iubesc pe Tine, toate li se lucrează spre bine. Toate căile Tale sunt pline de milă și adevăr. Fă ca să mă supun și să te binecuvântez întru răbdare!

Hotărîre

Voi privi toate lucrurile ca fiind cârmuite de un Dumnezeu Preaînțelept și Multmilostiv.

Voi mulțumi lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieții mele. Și fiindcă judecățile Lui sunt adânc nemărginite, Îl voi binecuvânta, atât pentru timpul în care mă bucur de o desăvârșită sănătate, cât și în boli și suferințe, știind că toate le face spre binele celor ce-L iubesc pe El.

 

Gândul X

despre împărtășire de la începutul bolii

"Doamne, grăbește a-mi ajuta!" (Psalm 69)

Nimeni nu are mai multă trebuință de ajutorul grabnic al Domnului decât bolnavul care suferă. Dar ce se cuvine să facă el, ca să fie vrednic de ajutorul Lui? Să-L cheme prin rugăciuni și să se apropie de El, prin împărtășirea dumnezeieștilor Taine. Nu este destul de trist că vedem o mulțime de bolnavi cum aleargă la doctori cu atâta sârguință, în vreme ce la doctorii sufletești nu se gândesc decât în clipele cele mai de pe urmă? Căutăm sănătatea trupului și nu ne îngrijim de cea a sufletului. Însă una nu poate să stea fără cealaltă. Câteva ceasuri de întârziere pot să ne facă să pierdem acest lucru atât de folositor.

Pentru ce să așteptăm ca bolnavul să ajungă în ceasurile cele mai de pe urmă, și atunci să-i dăm ajutoarele și mângâierile credinței? Nu știm noi că, pe lângă leacuri, liniștea cugetului și mângâierile ce le dau rugăciunile făcute cu evlavie, de asemenea și împărtășirea cu sfintele Taine, sunt în stare să aducă o mare prefacere a suferințelor trupești?

Trupul este unit cu sufletul. În zadar ne vom sili să vindecăm trupul cu medicamente, ele nu vor izbuti să dea sufletului liniștea de care are nevoie, dacă nu vom folosi mângâierile religiei. Pentru ce să așteptăm până când vedem pe doctor deznădăjduit, iar pe bolnav în cea mai de pe urmă slăbiciune, când nu mai e în stare să poată face nimic temeinic? Și abia atunci să-i vorbim cu mare grijă despre trebuința sa cea mai de căpetenie, despre mântuirea sufletului său?

Ce dragoste oarbă! Suntem mulțumiți să lăsăm pe un tată, o mamă, o soție în osândă veșnică, temându-ne ca nu cumva să-i înspăimântăm cu aducerea aminte de moarte! Aceasta, într-adevăr, nu e dragoste, ci cruzime. Numai singură îndoiala că, prin neîngrijirea noastră am păgubit mântuirea ființelor ce ne sunt scumpe este în stare să otrăvească rămășița zilelor noastre.

Unui bolnav îi trebuie să fie în unire mai strânsă cu Dumnezeu, pentru ca să sufere durerile cu răbdare și să tragă din suferințele sale învățăminte folositoare pentru sufletul său. Așadar, încă de la începutul bolii, se cuvine să alergăm la ajutorul credinței, și să nu așteptăm până când nu mai avem nici o nădejde.

Ce-ar zice cineva de un om care, pregătindu-se pentru o călătorie, ar amâna facerea bagajului până în ultima clipă? Fără îndoială, l-am învinui că e neprevăzător și fără de minte. Ce putem spune, deci, despre acei care, călătorind pentru vecie, întârzie din zi în zi să-și facă pregătirile și să-și asigure o cale fericită? Toată boala care începe este o înștiințare și o vestire de plecare - de câte ori o boală ușoară nu ajunge primejdioasă în câteva ore! Mâine poate va fi prea târziu, pentru ce nu putem pune astăzi în ordine lucrurile conștiinței noastre, printr-o mărturisire curată?

Încă o dată trebuie spus: chiar de ar scăpa cineva de moarte, tot are nevoie de folosul Sfintelor Taine, ca să sufere boala cu tărie și să tragă folosul sufletesc. Dacă, însă, vrem să tragem folos din rugăciuni și să câștigăm sănătatea, cel dintâi lucru pe care trebuie să-l facem este de a ne împăca cu Dumnezeu prin pocăință.

Dorire

O, Doamne! îmi voi aduce aminte în toate zilele vieții mele de amărăciunea sufletului meu. Nu-mi voi împietri inima atunci când Tu faci ca să-Ți aud glasul prin boală.

Hotărîre

Îndată ce calea suferințelor se va deschide înaintea mea, voi chema ajutorul Domnului.

Voi întrebuința și ajutoare medicale, fiindcă ierburile vindecătoare sunt de la Dumnezeu - El a dat oamenilor înțelepciunea de a le cunoaște și folosi. Dar mă voi îngriji, înainte de toate, să-mi liniștesc conștiința și să nu las totul până în ultimul moment, fiindcă nu este vorba numai de sănătatea trupului meu, ci și de mântuirea cea veșnică a sufletului meu.

 

Gândul XI

despre împărtășire de la începutul bolii (2)

"Iată, Împăratul tău vine la tine" (Matei, Cap. 21)

Dumnezeu vine să dea bolnavului, care s-a împăcat cu El prin pocăință, o mângâiere nouă și cea mai mare din toate. Vine El Însuși la dânsul, ca să-l vadă lângă patul său de durere și se unește cu el prin împărtășirea Sfintelor Taine. O, adânc de bogăție și de milostivire! cine poate spune toate binefacerile pe care le cuprinde această venire a Mântuitorului lumii, Care a zis: "Eu sunt învierea și viața, cel ce va crede întru Mine nu va muri niciodată"?

Dacă Domnul nostru ar fi și acum văzut pe pământ și ar umbla prin cetățile și orașele noastre, vindecând bolnavii, cum făcea cândva în Iudeea, cu ce grabă și căldură L-ar chema fiecare în ajutorul celor ce suferă! Câți I-ar zice, cum I-a zis sutașul: "Doamne! fiul meu este aproape de moarte, vino, și va trăi"!

Creștini puțin-credincioși, Acest Mântuitor Atotputernic este și acum în mijlocul nostru, deși în chip nevăzut. Nu locuiește El oare în Sfântul Altar? Oare se leapădă El vreodată să vină la cei ce-L cheamă? Să mergem, dar, cu grăbire și să-L rugăm să intre în casa noastră, ca să ne vindece sau să mângâie pe rudele și prietenii noștri, care sunt bolnavi.

Iată, Împăratul vine la tine, și cel dintâi cuvânt care-L spune este o binecuvântare: "Pace casei acesteia!". Aceasta grăiește Mântuitorul intrând la tine. Deschide-ți, dar, inima la nădejde și ascultă, cu credință, rugăciunile pe care preoții Domnului le înalță pentru tine către Cel Atotputernic. Ei vor cere de la Cel ce bate și vindecă să fie Apărătorul tău împotriva vrăjmașului mântuirii tale și să te sprijine prin milostivirea Sa, ca să fii vrednic fiu al Bisericii, care se va bucura de vindecarea ta. Pe urmă te va împărtăși cu pâinea vieții, prin care vei primi arvuna și încredințarea nădejdii. Aceasta nu va fi amăgire, ci chiar merindea călătoriei către vecie, pentru cei ce părăsesc lumea aceasta și care au nevoie de tărie ca să ajungă la limanul lui Dumnezeu.

Grăind preoții cuvintele acestea: "pentru tămăduirea trupului și a sufletului și spre iertarea păcatelor și viața de veci", binecuvântarea Domnului se pogoară, atât asupra celui ce se împărtășește, cât și asupra celor ce stau de față. Cel mai smerit bordei se face mai strălucitor decât un palat, se face asemenea unei biserici, de îndată ce a intrat acolo preotul cu Sf. Împărtășanie. Nu în zadar s-au grăit aceste cuvinte: "Pace casei acesteia!". Căci pacea Domnului se pogoară într-însa, și umple de binefacerile sale pe toți cei ce locuiesc acolo. O! zi de o mie de ori fericită pentru bolnavul care primește în acest chip cercetarea Dumnezeului mângâierilor! "Ce va răsplăti el Domnului pentru toate aceste binefaceri?"

Apoi atunci se cuvine oare asemenea daruri să întărzie cineva a le primi și să le depărteze ca pe un lucru îngrozitor? Cei ce în timpul bolilor au încercat mângâierile credinței știu cât sunt de folositoare și câtă mângâiere dau ele omului care suferă.

Dorire

"Doamne! nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și mă voi tămădui".

Inima mea și trupul meu te doresc, numai întru Tine aflu adevărată mângâiere.

Hotărîre

Îmi voi aduce aminte întotdeauna de cuvintele Martei: "Doamne, de ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!"

Nici o singură zi nu voi sta pe gânduri și nu voi întârzia să Te primesc prin Sfânta Împărtășanie, când voi fi bolnav, fiindcă tu ești Doctorul cel adevărat și Mântuitorul meu.

 

Gândul XII

despre mulțumire pentru vindecare

"Doamne Dumnezeul meu, am strigat către Tine și m-ai vindecat" (Psalm 29;3)

"Doamne, de vei vrea, poți să mă curățești", zicea cândva un lepros către Iisus Hristos. Mântuitorul, văzând credința lui, i-a zis: "Voiesc, curățește-te!" O, ce mare binefacere îți este dată! nu întârzia să-ți arăți mulțumirea! Cel dintâi pas ce-l vei face, părăsindu-ți patul tău de suferință, să fie spre treptele Altarului, ca să aduci mulțumiri Dumnezeului milostivirii, Care nu te-a părăsit în durerea ta.

Boala ta nu era spre moarte, ci ca să se arate mărirea lui Dumnezeu și ca tu să tragi din aceasta folosul sufletului tău. Ai văzut de aproape porțile morții și adâncul veșniciei se deschisese înaintea ochilor tăi. Erai oare destul de pregătit ca să te cobori acolo? Ai simțit apropierea Preaînaltului și Nepărtinitorului Judecător? Care ar fi fost soarta ta dacă ar fi trebuit să te înfățișezi acum înaintea Lui? Dacă nu erai în pace cu cugetul tău, cât de mare urmează să-ți fie mulțumirea către nemărginita Sa bunătate, Care, în îndurarea Sa, ți-a mai prelungit timpul acestei vieți! Dar nu te amăgi, acest prețios timp va trece curând, zile de boală vor veni iarăși, și cu ele sfârșitul netăgăduit al vieții. Folosește-te de zilele ce-ți rămân. Adu-ți aminte de suferințe și cum îți bătea inima, gândește-te la moarte și, știindu-te nepregătit, pe viitor trăiește în așa fel încât să poți aștepta liniștit cele mai de pe urmă minute ale tale!

Domnul, vindecându-te, îți grăiește aceste cuvinte: "Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău!" Închină spre slujba Sa sănătatea ce ți-a dăruit, că aceasta este binefacerea Sa.

Dacă, dimpotrivă, erai gata, pe cât poate omul să fie, ca să te înfățișezi înaintea Celui veșnic, și dacă, pe deasupra, mai aveai și o sfântă dorință de a trece la o viață mai bună - supune-te voinței Celui Preaînalt, Care te mai lasă în mijlocul luptelor lumii. Fără îndoială, lucrul tău nu este încă săvârșit pe pământ. Apostolul Pavel dorea să fie slobod de legăturile ce-l țineau pe pământ, ca să se unească cu Iisus Hristos. Dar se supunea cu bucurie la prelungirea nemerniciei lui pe acest pământ, pentru ca să fie folositor acelora pe care îi botezase întru Domnul. Să ai în inima ta aceleași simțăminte. Fii gata să preamărești pe Dumnezeu, atât prin viața ta, cât și prin moartea ta.

Dorire

"Nu voi muri, ci voi fi viu și voi povesti lucrurile Domnului". Tu ești Care bați și Care vindeci, mă supun Ție fără cârtire.

Hotărîre

Nu voi privi tămăduirea și întorcerea mea la sănătate decât ca o vreme lăsată slăbiciunii mele, pentru ca să mă îndreptez și să mă pregătesc de o moarte mai bună.

Știu că, după ce am văzut moartea așa de aproape, mă fac mai vinovat de nu-mi voi schimba viața.

Voi primi din mâna lui Dumnezeu fie o viață de încercări și suferințe, fie o moarte care mă va elibera de toate acestea.

Facă-se voia Sa, și nu a mea!

[image]